Desi criza economica arata ca un thriller al carui sfarsit nu poate fi prezis, mai exista secvente ce destind sala imensa in care este difuzat. Moneda unica pare salvata, cel putin pentru moment, mai ales dupa intelegerea la nivel european privitoare la datoriile Greciei.
Acum un an, expertii in finante se pregateau sa cante in cor prohodul supranumit "Grexit". Iesirea Atenei din zona euro depasise stadiul de "posibil", intrand in cel de "certitudine". Este drept, se intruneau aproape toate motivele constitutive ale scenariului, motive ce s-au extins acoperind si o buna parte din anul 2012.
Acum, riscul pierderii statului elen de pe harta zonei a disparut. "Multi observatori au anticipat ca Grecia a pierdut partida. In prezent, stiu ca acestia s-au inselat", afirma recent comisarul pentru Afaceri Economice, Olli Rehn.
Pentru a se ajunge aici, insa, a fost nevoie de multe reuniuni, de confruntari chiar ale ministrilor de Finante din tarile batranului continent. O zi de 13 (decembrie) i-a adus noroc "oii negre" a zonei unde functioneaza moneda unica.
Grecia a primit, in final, a treia transa de ajutor reprezentand 34,3 miliarde de euro. Fara aceasta suma, statul elen ar fi fost astazi o pravalie inchisa si intrata in faliment. Cum banul a fost dintotdeauna cel mai sensibil seismometru, infuzia de capital a determinat agentia Standard & Poor's sa-i imbunatateasca ratingul de tara brusc, cu 6 trepte. La nivelul (B-) cu perspectiva stabila, iar euro s-a apreciat fata de dolar.
Totusi, ceea ce poate influenta cu adevarat pozitiv viitorul financiar european este acordul ministrilor de Finante pentru supravegherea comuna a bancilor din zona euro. Hotararea este vazuta ca un preambul al uniunii bancare, care ar urma sa previna propagarea crizei aparute la nivelul institutiilor financiare in restul economiei.
@N