Premierul României Victor Ponta, în prima şedinţă de Guvern a noului cabinet, l-a desemnat pe Ioan Ţintean să ocupe funcţia de prefect al judeţului Bistriţa-Năsăud. Emiterea hotărârii de Guvern concide cu aniversarea zilei de naştere a preşedintelui liberalilor bistriţeni.
Printre primele hotărâri luate de noul executiv se numără şi înlocuirea prefectului de Bistriţa-Năsăud, Nastasia Ani Bob cu preşedintele PNL B-N, Ioan Ţintean. Acesta mărturiseşte pentru citynews.ro că este foarte posibil ca premierul să fi ştiut că astăzi este ziua lui şi să-i facă un cadou.
"Eu stăteam liniştit până pe 27 decembrie, ca să-mi petrec şi eu sărbătorile şi vârsta asta frumoasă şi acum am fost informat de la centru că s-a produs hotărârea de Guvern. Oricum nu mă voi duce la lucru până nu vine cineva la instalare. Mă gândesc că ştia premierul că azi e ziua mea şi doar de asta cred că a luat această decizie, căci în direct la TV a spus că doar în 27 va face schimbări de prefecţi", spune Ţintean.
Hotărârea luată de executiv arată că funcţia de prefect al judeţului Bistriţa-Năsăud va fi exercitată cu caracter temporar de către Ioan Ţintean, prin detaşare.
"Eu, din 19 decembrie, ora 12.00, sunt director general la Finanţe, funcţie la care eu nu renunţ şi ca să poată exista forma de a conduce Prefectura trebuie să existe o detaşare. Şi atunci, prin detaşare de la Direcţia de Finanţe am fost numit prefect", mai spune Ţintean.
Ioan Ţintean a anunţat de mai mult timp că îşi doreşte, ca după finalizarea mandatului de deputat, să ocupe funcţia de prefect al judeţului. Cât priveşte succesorul său de la cârma PNL B-N, dat fiind faptul că va trebui să renunţe la orice funcţie politică, Ţintean a refuzat, în mai multe rânduri să spună cine ar fi acesta, rezumându-se la a spune că pentru câteva luni PNL va fi condus de un preşedinte interimar, care va avea ca principală s