Perioada sărbătorilor de iarnă este, pentru cei mai mulţi dintre români, cea mai frumoasă din an. Plină de legende, poveşti şi ocazii pentru a dărui şi a gândi frumos. Poporul român a creat numeroase momente unice referitoare la înnoirea timpului, curăţirea spirituală, dar şi a spaţiului în care trăieşte omul. Acum, o dată cu Naşterea Domnului, renasc speranţele tuturor. Este timpul colindelor, este o perioadă plină de spectacol. Şi de mister. Aşa cum ne aminteşte doamna dr. Doina Işfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”.
Crăciunul este sărbătoarea bucuriei, a păcii şi liniştii sufleteşti. Oamenii se străduiesc să scoată la iveală tot ceea ce au bun şi frumos: în casă, în suflet şi în spirit. Este timpul în care uităm de toate răutăţile şi supărările.
Grupate odinioară în preajma marilor “crize cosmice” solstiţiile şi echinocţiile , peste care ulterior s-au fixat marile sărbători religioase, obiceiurile practicate la Crăciun demonstrează perenitatea spiritualităţii populare. Fiecare zonă din România marchează sărbătoarea Naşterii Domnului într-un mod specific, prin ceremonialuri mai complexe sau mai puţin fastuoase, dar totdeauna încărcate de semnificaţii profunde pentru viaţa comunităţii.
Din repertoriul datinilor şi obiceiurilor tradiţionale care au reuşit să înfrunte furtuna timpului fiind practicate şi în prezent, s-au păstrat atât cele care privesc folclorul literar – urările, colindele , cât şi o serie de practici familiale menite a conferi Crăciunului fastul sărbătorii şi misterul unui ceremonial unic.
În Ajunul Crăciunului, pe înserat, în multe sate şi oraşe din ţară începe colindatul, formă străveche de vestire a Naşterii Mântuitorului Iisus, care deschide ciclul celor 12 zile sacre de la cumpăna dintre ani.
Aproape în toată ţara, primii vestitori ai marii sărbăt
