Egoismul constant produce în om împuţinare şi moartea vieţii spirituale, iar iubirea şi dărnicia aduc împlinire şi sfinţire, adevărul fiind concentrat în înţelepciunea populară românească "dar din dar se face Rai", spune PF Daniel în Pastorala de Crăciun.
"Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu pentru oameni. Pe cât a coborât fiul lui Dumnezeu la noi pe pământ, pe atât ne-a deschis nouă oamenilor drum ca să ne înălţăm la el, la viaţa cerească. Firea noastră cea slăbănogită, într-adevăr, avea nevoie de doctor, omul căzut de istoveală aştepta pe cel ce-i va întinde mâna, cel ce-şi pierduse viaţa aştepta pe dătătorul ei", arată patriarhul Daniel în Pastorală, citând din Sfântul Grigorie de Nyssa.
PF Daniel mai spune că toţi oamenii care, prin credinţă şi botez, primesc pe Hristos ca mântuitor al lumii, devin fraţi şi surori în Hristos nu datorită unei înrudiri biologice, naturale, ci "prin înfierea dumnezeiască după har".
"Prezenţa tainică a Domnului Hristos în oamenii săraci şi smeriţi, în aceşti fraţi prea mici ai săi se explică prin iubirea sa milostivă şi smerită pentru fiecare fiinţă umană. Taina omului-frate ne descoperă de fapt că omul care ne cere ajutor este pentru noi o chemare la mântuire, dacă-l ajutăm, sau un obstacol în calea mântuirii, dacă-l neglijăm. În acest înţeles duhovnicesc al iubirii milostive ca poartă a mântuirii omului, anul 2012 a fost consacrat în Biserica noastră drept An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor", a adăugat PF Daniel în Pastorala de Crăciun.
PF Daniel vorbeşte şi despre perioada postului, în care oamenii s-au spovedit şi s-au împărtăşit.
"În timpul Postului Crăciunului, mulţi dintre dumneavoastră v-aţi învrednicit să vă spovediţi şi să vă împărtăşiţi cu trupul şi sângele lui Hristos, primind astfel iubirea milostivă şi sfântă a lui Hristos. De aceea, î