Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trilaterala porcină, pactul de la Jimbolia

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

Pentru al doisprezecelea an la rând, sârbi, români şi unguri s-au întrecut în tăiatul porcilor de Ignat. Totul, în cadrul solemn, fi ind arborat steagul UE

O imagine ca de sfârșitul lumii, un porc fumegând în timp ce totul în jur a fost pârjolit

Sursa: ADI PÎCLIȘAN

Măcelarul sârb se pregătește să facă genocid

Tranșatul porcilor e o artă la fel de complicată ca programarea IT

Carnea se revarsă în valuri și multe fălci vor obosi savurând-o

Trilaterala” tăierea porcilor înaintea Crăciunului e o tradiţie de 12 ani la Jimbolia, oraşul de graniţă aflat la intersecţia dintre România, Serbia şi Ungaria. Începând cu anul 2000 măcelarii din cele trei ţări se întrec în delicatese, arborând steagul Uniunii Europene ca la un mare meeting politic.

„Te lingi pe degete”

Anul acesta, măcelarii au asomat porcii la 7 dimineaţa, apoi s-au pus pe treabă cu câte un ţoi de ţuică fiartă în mână, pe post de „încălzitor natural”. Dar fiecare şi-a adus băutura de-acasă, neavând încredere în marfa adversarilor. Fiecare animal a fost pârlit în parte, apoi spălat şi curăţat. Imediat, pofticioşii au putut să îşi taie primele bucăţi de şorici.„Te lingi pe degete, nu alta”, spunea unul dintre sârbii care nu a mai rezistat tentaţiei şi a luat prima îmbucătură. Vă place SÂNGELE prăjit cu ceapă? Sârbii, ungurii și românii au făcut CARNAGIU la TRILATERALA PORCINĂ (FOTOREPORTAJ)

Cu şorţurile în faţă, sârbii, ungurii şi românii s-au pus primii la muncă. După ce au terminat de igienizat animalele, au tranşat, au împărţit bucăţile de carne, apoi au început să pregătească mezelurile. Echipa din Csanad Palota (Ungaria) a pus repede gulaşul la fiert, într-un ceaun uriaş, sârbii din Kikinda au venit de acasă cu reţete secrete neobişnuite şi o grămadă de mirodenii. Au adus cu ei, ca şi anul trecut, smochine, pentru muşchiuleţul umplut. @N

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 6 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 4 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 7 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 6 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 8 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 10 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 9 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°