Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că, la 23 de ani de la Revoluţie, scena politică a devenit o confruntare a intereselor private, a "intereselor celor ce au şi celor ce n-au", precizând că cei care regretă viaţa dinainte de 1989 o fac motivat, în lipsă de certitudini.
Iliescu a fost întrebat care crede că este diferenţa fundamentală între clasa politică apărută acum 23 de ani, după Revoluţia din 1989, şi cea de acum.
"S-au schimbat vremurile, se schimbă ambianţa, conjunctura în care se dezvoltă societatea. Atunci era o noutate, ieşeam dintr-un regim închistat. Una din primele teme şi unul din obiectivele Revoluţiei a fost realizarea libertăţii de manifestare, de organizare, de exprimare, pluralismul politic... Au apărut atunci exploziv, în luna ianuarie, 30 de partide, pe baza legii partidelor pe care am emis-o la sfârşitul anului 1989. Până la alegeri am ajuns la vreo 90 de partide, care au luat parte la primele alegeri. Apoi a fost un proces de aşezare, de sedimentare şi de reducere a numărului de partide. Au rămas câteva partide proeminente care au fost forţe active ale confruntărilor noastre politice", a declarat Iliescu.
În ceea ce priveşte onestitatea politicienilor din prezent, faţă ce cei din 1990, fostul preşedinte a precizat că acum predomină interesele private.
"În toate generaţiile sunt de toate, şi oameni oneşti şi... apar interese inevitabile. Am intrat într-o lume în care predomină interesul, proprietatea privată şi capitalul înseamnă interes privat şi se confruntă interesele celor ce au şi celor ce n-au. Deci am intrat într-o societate care are de toate şi unde confruntarea intereselor domină din spatele... şi confruntările politice, economice şi sociale", a mai susţinut Iliescu.
Totodată, el a fost întrebat dacă în opinia sa românii sunt conştienţi de ceea ce s-a câştigat în urmă cu 23 de an