Adrian Stoian, acum la Chievo, spune că ar fi privit revenirea în România ca pe un eşec personal şi că şi-a dorit dintotdeauna să fie independent
Adrian, eşti de trei ani în Italia, ai apucat sezonul acesta să debutezi în Serie A, poţi să îmi spui cum a decurs procesul tău de adaptare la tot ceea ce însemna fotbalul italian?
Aveam 17 ani, dacă nu mă înşel, când am venit în Italia şi tocmai faptul că am ajuns de tânăr m-a ajutat foarte mult. Am asimilat mai repede.
Chiar, care era situaţia ta în momentul venirii la AS Roma?
M-am antrenat şase luni cu Primavera, apoi am fost luat la echipa mare. Timp de un an şi jumătate, cât antrenor a fost Luciano Spalletti, mă antrenam cu ei şi jucam la Primavera.
Cum era pentru tine, un puşti, să stai în acelaşi vestiar cu toate vedetele Romei şi să trăieşti într-un oraş precum e capitala Italiei?
De trăit... nu ştiu ce să spun, pentru că mai mereu eram în cantonament cu echipa. Doar în weekend ieşeam prin oraş cu Sebastian Mladen şi cu Pena. Şi să ştii un lucru, chiar dacă la Roma erau numai super-jucători, ei mă făceau să mă simt ca şi cum aş fi unul dintre ei. Nu mă lăsau în afara grupului... şi asta nu doar cu mine, aşa se purtau cu toţi copiii.
Practic, viaţa ta de la Verona e total opusă celei de la Roma…
Nu chiar. Eram copil şi, ţi-am mai zis, eram mai tot timpul în cantonament. Ţin minte că trebuia să faci o cerere pentru a ieşi din baza de pregătire şi asta se întâmpla, de regulă, duminica. Uneori era aprobată, alteori nu... na, mai scăpam o înjurătură, dar acum realizez atenţia pe care o acordau ei jucătorilor tineri.
Cum ai ajuns să joci pentru AS Roma?
Din ce-am înţeles, impresarul meu Pietro Chiodi avea un acord cu Gică Popescu şi toţi jucătorii mai talentaţi de la Şcoala de Fotbal erau duşi în probe pe la diferi
