Bine închegată, cu o activitate frumoasă, în care îşi spun cuvântul entuziasmul, iniţiativa, bucuria de a construi prilejuri pentru a fi împreună, Filiala Bacău a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bacău, a sărbătorit exemplar evenimentul de la 28 noiembrie 1918.
Reuniţi la Muzeul de Artă Bacău, cei peste 40 de membri, împreună cu preşedinta lor, prof. Elena Bostan, au participat la vernisarea unei expoziţii, prezentate de prof. Mihai Semenov, care a înălţat pe simeze lucrări din zestrea muzeului semnate de artişti plastici bucovineni, nume cunoscute şi apreciate şi de critică, şi de publicul larg, precum Marin Gherasim, Elena Greculesi, Costin Neamţu, stabiliţi de multă vreme în Bucureşti, sau Ilie Boca, Dany-Madlen Zărnescu, Ovidiu Marciuc, şi ei de ani buni băcăuani.
În acest cadru elevat, evocări, amintiri au adus în prim-plan Unirea Bucovinei cu Ţara, personalităţi ale acesteia, dar şi ale timpului nostru marcate de dragostea pentru pământul natal, în luări de cuvânt sau în paginile revistei omagiale lansate tot aici. Coordonată de prof. Elena Bostan, tehnoredactată de ing. Pavel Iftimiu, ilustrată de Dany-Madlen Zărnescu şi Ilie Boca, această revistă îi vorbeşte cititorului despre Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, despre istoricul Ion Nistor (prof. Elena Bostan), despre Emilian Drehuţă, regretatul preşedinte al Filialei (prof. Viorel Ungureanu), despre fabulosul colecţionar de linguri care a fost profesorul câmpulungean Ioan Ţugui (Aurica Iftimiu), îi răsfoieşte pagini din trecutul Bucovinei (prof. Adrian Horodnic), îi reînnoieşte invitaţia la bogata activitate culturală a municipiului (poetul Dumitru Brăneanu) sau la lectura unui scriitor aparte – bucovineanul Vasile Andru (prof. Mihai Semenov), ca să ne oprim doar la câteva titluri din sumar.
Un moment