Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un dictator devenit celebritate online

Publicat in Capital, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

Tot mai prezent pe internet, atât ca subiect de glume dar şi pentru a primi elogii din partea regimului şi supuşilor săi, Kim Jong-un a fost foarte mediatizat după ce a preluat conducerea Coreii de Nord, potrivit agenţiei EFE.

Deşi umorul domină o bună parte din conţinuturile online referitoare la misteriosul dictator, despre care nu se ştie nici câţi ani are, 28 sau 29, el a reuşit să trezească în ciberspaţiu o imagine mai fascinantă decât cea a tatălui său, defunctul Kim Jong-il.

Imaginea ciudată a lui Kim, cu burtă şi obraji proeminenţi, pieptănat în stil mohican şi purtând o uniformă simplă cu o insignă roşie gravată cu chipul tatălui său, a determinat în luna noiembrie publicaţia satirică The Onion să-l numească ”bărbatul în viaţă cel mai sexy în anul 2012”, titlu pe care Cotidianul Poporului din China l-a catalogat drept o batjocorire a personajului.

Pe principalele reţele de socializare, căutarea paginii lui Kim Jong-un este o sarcină dificilă, pentru că atât Facebook cât şi Twitter afişează zeci de conturi cu acest nume, însă aproape toate au fost create pentru a face o farsă. Dar liderul nord-coreean, spre deosebire de tatăl său, chiar are un o pagină pe Facebook ce pare a fi creată şi întreţinută de regim (http://www.facebook.com/pages/Kim-Jong-Un) şi pe care se înregistrează o activitate constantă.

După reuşita lansare recentă a unei rachete cu rază lungă de acţiune, care a plasat un satelit pe orbită, pe respectivul cont de Facebook a fost adăugat un album foto în care îl vedem pe ”Comandantul Suprem” fumând o ţigară în timp ce supervizează operaţiunea în faţa unor monitoare. Tot pe contul de Facebook vedem că a dat like pe paginile Asociaţiei prietenilor Coreii de Nord a statului spaniol şi pe pagina asociaţiei similare din Ţara Bascilor, dar şi pe pagina Asociaţiei chiliene de prietenie cu Coreea şi pe alte conturi de acelaşi

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 8 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 6 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Coca-Cola retrage "cantităţi considerabile" de produse din multe ţări europene. Controalele au identificat niveluri ridicate de clorat

Mediafax acum 11 ore
Unitatea europeană de îmbuteliere a gigantului Coca-Cola a anunţat luni că a ordonat o retragere majoră a Coca-Cola, Sprite, Fanta şi a altor băuturi în mai multe ţări după ce controalele au identificat niveluri ridicate de clorat. Retragerea se r

Crin Antonescu: Una din marile probleme ale României, acum, este că deja există reuniuni importante, formale sau informale, la care România nu e reprezentată/ Nu înţeleg de ce preşedintele nu exercită mai vizibil aceste prerogative

News.ro acum 8 ore
Crin Antonescu remarcă faptul că România nu este reprezentată, în această perioadă, la unele reuniuni formale sau informale extrem de importante pe plan extern. El îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis, spunând că nu înţelege de ce acesta ”nu ex

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

4°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°