Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irak de la un ”decar” la altul » Maradona după Zico

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

Diego, 52 de ani, ar urma să conducă ”naţionala” pînă la finele preliminariilor CM 2014, în iunie, şi are ca obiectiv calificarea la turneul final

Diego Armando Maradona, 52 de ani, a prins gust pentru lumea arabă. Pus pe liber de Al Wasl (Emiratele Arabe Unite), în iulie, El Pibe D'Oro e pe punctul de a se "înrola" în Irak. "Cu ceva timp în urmă am primit o ofertă din partea irakienilor. Căutau selecţioner şi noi l-am propus pe Diego. Au fost extrem de încîntaţi, lui Maradona i-a plăcut ideea şi acum e o chestiune de ore pînă va semna", a declarat impresarul Hernan Tofoni cotidianului Clarin.

Fostul "decar" al naţionalei Argentinei îi va succeda altui fost număr 10, brazilianul Zico, retras în noiembrie. Federaţia de la Bagdad i-a oferit un contract pînă la finele lui iunie 2013 şi i-a stabilit ca obiectiv calificarea la Mondialul 2014. O misiune dificilă, întrucît echipa pe care urmează s-o preia e pe locul 3 (1 victorie, 2 remize, 2 eşecuri) în grupa B preliminară, după favoritele Japonia şi Australia.

Pînă la următorul meci oficial, cu Oman (4 iunie), Diego va avea ocazia să-şi cunoască jucătorii la Cupa Golfului, găzduită de Bahrein în perioada 5-18 ianuarie 2013. Primul adversar, Arabia Saudită, pe 6 ianuarie.

Clauză de criză

"Situaţia politică extrem de delicată din Irak nu e o problemă pentru Maradona", susţine impresarul Tofoni: "Dar vrea să lucreze în linişte şi de aceea am negociat şi o clauză ce-i permite să renunţe în cazul unei crize". Nu e clar deocamdată dacă Diego se va stabili la Bagdad sau va veni înaintea meciurilor, cum proceda Bora Milutinovici.

92 e locul pe care-l ocupă Irak în clasamentul FIFA-Coca Cola. Ultima prezenţă la un Mondial, în 1986, cînd Maradona a cîştigat trofeul cu Argentina

Diego, 52 de ani, ar urma să conducă ”naţionala” pînă la finele preliminarii

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Mihai Leu. Fostul campion de box și raliuri avea 56 de ani

HotNews acum 2 ore
Mihai Leu s-a stins din viață la doar 56 de ani, scrie GOLAZO.ro. Fost campion mondial de box și fost campion național de raliuri, Leu era internat de mai bine de o săptămână la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Fundeni din București.

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 10 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

Mesaj Ro-Alert în Tulcea: există posibilitatea căderii unor obiecte în zona de graniță cu Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ISU Tulcea, în urmă cu puțin timp, a fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru avertizarea populației din zona de graniță cu Ucraina, privind posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Locuitorii din zonele vizate sunt îndemnați să

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 6 ore
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

Sinodul BOR aprobă canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Cine sunt acestea

HotNews acum 5 ore
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, marţi, în şedinţa de lucru, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare). Şedinţa Sfântului Sinod s-a desfăşurat în Aula Magna

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Vicepremierul Anastasiu: Pachetul fiscal va fi prezentat miercuri, cel târziu joi. „În aceste momente, puzzle-ul se asamblează”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat, marți, la Digi24, că forma finală a pachetului fiscal ce urmează să fie adoptat de către Guvern urmează să fie prezentat miercuri sau joi de către premierul Ilie Bolojan. „Mâine sau poimâine vor fi terminate

Fetiță de 12 ani, în stare critică după ce a fost lovită de o mașină lângă Cluj Napoca

Mediafax acum 4 ore
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj, în urma impactului a fost rănită o fetiță în vârstă de aproximativ 12 ani. Ea a fost intubată și transportată în stare gravă la spital, cu o ambulanță SMURD de terapi

Cea mai mare surpriză de la Wimbledon! Alexander Zverev, al cincilea nume mare eliminat în primul tur

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Favoritul 3 de la Wimbledon, Alexander Zverev (28 de ani, #ATP), a fost eliminat în primul tur de la Wimbledon de către francezul Arthur Rinderknech (29 de ani, #72 ATP), scor 6-7(3), 7-6(8), 3-6, 7-6(5), 4-6. Meciul a durat 4 ore și 45 de minute și

Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe miercuri, 2 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Vremea

București
acum

18°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

19°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

21°/27°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
sâm.

14°/29°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/40°
sâm.

18°/33°