Poate nu la fel de frig ca şi săptămâna trecută, dar destul ca să ne dorim o ceaşcă de ceai şi un fotoliu comod. Şi neapărat ceva interesant de citit. Iată ce vă propune de această dată colaboratoarea mea Anca Giura: „Amor intellectualis. Romanul unei educaţii” de Ion Vianu, Polirom, 2010.
Pentru mai tinerii noştri cititori, este de precizat că Ion Vianu este nici mai mult nici mai puţin decât fiul celebrului estetician Tudor Vianu. A practicat ca medic psihiatria la Bucureşti şi în Elveţia. A avut luări de poziţie anticomuniste la postul de radio Europa Liberă, unde a atras atenţia asupra pericolului de a folosi diagnoza psihiatrică în sensul extrem, acela de armă politică.
,,Nu poţi evalua ce eşti fără să-ţi închipui ce ai fi putut fi. Impulsul creator, dar şi simpla continuare a vieţii nu sunt posibile fără această confruntare leală în care mulţumirea de–a exista şi de a face se confruntă cu regretul de-a nu fi dat curs posibilităţilor care te-ar fi putut duce mai departe pe alte cărări’’. (Ion Vianu, Amor intellectualis) În doze mai mari sau mai mici, mai frecvent sau mai rar, toți ne întrebăm cu anumite prilejuri: ,,Ce-ar fi fost dacă…?’’. Ce-ar fi fost dacă mă făceam pianist sau aviator? Dacă schimbam meseria, oraşul, ţara? Dacă urmam cursuri de limba japoneză, de tango sau de yoga? şamd.
Ca psihiatru şi ca scriitor, Ion Vianu încurajează acest tip de dialog cu sine. În ce-l priveşte, volumul autobiografic Amor Intellectualis reprezintă consemnarea anilor de tinereţe bucureşteană, petrecuţi în casa celebrului său tată, prietenia cu Matei Călinescu, primele iubiri şi mai ales decizia autoexilului din 1977. Pagini speciale sunt dedicate anilor de studenţie şi de practică medicală de la Spitalul Colţea, o ,,mănăstire iezuită’’ a medicinei româneşti. De aici aflăm că Ion Vianu abandonează filologia clasică pentru a se apuca de medicină cam pe
