Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anda Adam are interzis la sex o lună. Află de ce!

Publicat in Ora de Iasi, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

Artista are de tras după ce și-a pus silicoane. Dr. Vitalie Stan i-a mărit sânii vedetei de la 290 ml la 500 ml fiecare Dar nu numai mărimea sânilor o deranja pe cântăreaţă, ci şi faptul că, în timp, aceştia s-au depărtat, motiv pentru care medicul i-a rearanjat, scrie click.ro.

Despărţirea de Victor Slav, după o relaţie de şase ani, nu a doborât-o pe Anda Adam. Din contră, artista a pus punct şi a luat-o de la capăt. Şi ca orice femeie care vrea să pornească pe alt drum, vedeta a umblat mai întâi la imagine.

Astfel că, în mare secret, Anda s-a internat zilele trecute la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală pentru a-şi scoate silicoanele puse în anul 2002 şi a le înlocui cu unele mai mari.

Mai exact, a trecut de la implanturile de 290 ml la unele de 500 ml, ceea ce înseamnă că fiecare sân a „câştigat” câte 105 ml.

„I-am făcut Andei o reaugmentare (n.r. mărire) de sâni, pentru că a vrut implanturi mai mari. De asemenea, sânii se distanţaseră puţin, motiv pentru care i-am apropiat. Ieri (n.r. joi), Anda a fost externată, se simte bine şi, am înţeles că sâmbătă (n.r. astăzi) are deja un concert”, ne-a declarat medicul care a operat-o pe artistă, dr. Vitalie Stan.

Potrivit acestuia, Anda are câteva restricţii; „Nu are voie să stea în frig. Totodată, are interzis la sex cel puţin o lună. Cel mai indicat ar fi, însă, repausul sexual de până la trei luni. Va veni la control o dată la două-trei zile, iar, peste o lună, îi voi scoate firele”.

În ceea ce priveşte costurile operaţiei, medicul ne-a spus că acestea au fost suportate integral de vedetă şi că o astfel de intervenţie costă, în clinicile de stat, între 2.000 şi 3.500 de euro.

Anda Adam a fost printre primele vedete din România care şi-a pus silicoane. Avea 22 de ani când s-a hotărât să facă acest pas, întrucât nu era mulţumită de bustul ei.

„M

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum o ora
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 40 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°