Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remanierea guvernului Ponta

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

Formula de guvern cu care numitul Victor Ponta a venit la Parlament reprezintă, de fapt, o remaniere a executivului instalat după moţiunea care l-a trântit pe Ungureanu. S-a spus atunci că este vorba de o improvizaţie care are rolul să gestioneze situaţia până la alegeri. Şi cum nimic nu e mai definitiv decât provizoratul, iată-ne în faţa unei echipe ce cuprinde nu mai puţin de 14 dintre cei „vechi”. Doar 7 miniştri au părăsit guvernul Ponta 2: Florin Georgescu (despre care se ştia sigur că nu mai vrea), Arafat (care afirmase răspicat că nu doreşte să fie şef peste Sănătate), Haşoti (care are alte planuri), Helvig şi Silaghi (inconsistenţi) şi Dobriţoiu (victima înţelegerii lui Ponta cu Oprea).

Dintre cei noi, şapte au experienţă de miniştri: Oprea a fost în fruntea Apărării, unde a format o veritabilă armata personală de colonei şi generali făcuţi pe puncte; Niţă, care a gestionat bine Mediul de Afaceri şi IMM-urilor, în scurtul mandat din guvernarea PDL-PSD, Eugen Nicolăescu şi Varujan Vosganian, care au făcut parte din formaţiunea liberală a lui Tăriceanu, ca şi Cristian David, Mariana Câmpeanu şi Voicu.

Novici în ale guvernării sunt Teodorovici, de la Afaceri Europene, consilier personal al lui Ponta, Pricopie de la Educaţie (un colaborator apropiat al Ecaterinei Andronescu), Daniel Barbu de la Cultură, celebrul Relu Fenechiu la Transporturi (ameninţat de Băsescu cu suspendarea), Lucia Varga de la Ape şi Păduri, Maria Grapini (al doilea portofoliu smuls de umaniştii lui Voiculescu), Mihnea Costoiu, de la noul minister al Cercetării Ştiinţifice (cam târziu...), Bănicioiu şi Doina Pană, la Sport şi Dialog Social.

Elementul care cred că concretizează guvernul Ponta 2 este numărul mare de miniştri care au rămas pe funcţii sau au făcut rocade. Nucleul dur al acestui executiv este format din titularii de la Administraţie şi Dezvol

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 9 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 10 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 12 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 6 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 9 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 5 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

20°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°