Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Brăila, recidivist cu nu mai puţin de opt pagini de cazier, specializat ca hoţ din buzunare, s-a apucat de furat de câteva zile la Suceava, până joi, când poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Suceava au reuşit să-l prindă.
Zaharie Eftime, domiciliat în comuna Bordei Verde, judeţul Brăila, a fost probat în patru dosare penale de furt calificat, constând în furturi din buzunare şi de bagaje comise în mijloacele de transport în comun şi magazine de pe raza municipiului Suceava.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, „autorul sustrăgea telefoane mobile şi poşete, pe care ulterior le valorifica la persoane necunoscute, pentru a se întreţine, fiind voiajor, fără rude în municipiul Suceava şi fătă spaţiu de locuit”.
Surse judiciare au mărturisit că bărbatul are un cazier cum rar au mai întâlnit la hoţi, faptele fiind comise în numeroase localităţi din ţară.
Având în vedere antecedentele penale, individul a fost reţinut imediat pentru 24 de ore. Ieri, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava l-a prezentat pe acesta instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Judecătoria Suceava a emis mandat de arestare pentru 29 de zile.
Prejudiciul calculat până acum este de 1.700 de lei, fiind recuperat parţial de anchetatori.
Brăileanul a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Ancheta poliţiştilor continuă, fiind posibil ca numărul de victime să fie mai mare.
Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Brăila, recidivist cu nu mai puţin de opt pagini de cazier, specializat ca hoţ din buzunare, s-a apucat de furat de câteva zile la Suceava, până joi, când poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale Suceava au reuşit să-l prindă.
Zaharie Eftime, domiciliat în comuna Bordei Verde, judeţul Brăila,