Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Am adoptat ordonanţă de urgenţă privind structura Cabinetului

Publicat in Antena 3, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

Membrii noului Guvern condus de premierul Victor Ponta s-au reunit în şedinţă, sâmbătă dimineaţă, la Palatul Victoria.

UPDATE 12:05- Prima şedinţă a Guvernului Victor Ponta II s-a încheiat. Potrivit premierului, începând de astăzi, Guvernul funcţionează la capacitate normală.

Victor Ponta a anunţat că următoarea şedinţă de Guvern va avea loc pe 27 decembrie.

UPDATE 11: 25- Miniştrii care vor să plece zilele acestea să se odihnească pot să o facă, dar cei care vor buget bun ar trebui să nu plece, a spus premierul Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern de sâmbătă.

Premierul a precizat că miniştrii trebuie să fie prezenţi la Guvern începând cu 7-8 ianuarie pentru discuţiile cu delegaţia FMI.

UPDATE 11:00- Victor Ponta solicită noilor miniştri să reducă aparatul birocratic, arătând că, odată cu restructurarea Guvernului, s-a constatat că există departamente din ministere cu aceleaşi activităţi şi că "zeci şi sute de oameni" care, teoretic, scriu doar trei hârtii.

Miniştrii vor adopta, în prima şedinţă după învestire, o ordonanţă de urgenţă privind structura Cabinetului şi vor discuta despre elaborarea proiectului de buget pe anul viitor.

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la Palatul Parlamentului, că a început să lucreze la ordonanţa privind structura Guvernului "de multe zile, chiar dinainte de alegeri".

"Întotdeauna după învestirea unui nou Guvern se adoptă o ordonanţă privind structura Guvernului şi atribuţiile şi mâine mai avem o informare şi măsuri care ţin de combaterea efectelor intemperiilor, însă vom avea şi o discuţie despre pregătirea bugetului, pentru că cei de la Finanţe şi de la Secretariatul General al Guvernului (...) trebuie să lucreze pe noua structură a Guvernului", a afirmat Victor Ponta.

Membrii noului Guvern condus de premierul Victor Pont

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 11 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°