Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tată şi fiu, amendaţi de procurori pentru că au snopit în bătaie doi cai

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

Doi indivizi de etnie romă, tată şi fiu, au fost amendaţi de procurori cu câte o sută de lei după ce au snopit în bătaie doi cai cu care efectuau lucrări agricole în primăvara acestui an. Cei doi arau un teren agricol şi au fost observaţi în timp ce loveau caii de un membru al Asociaţiei ProAnima, care a depus reclamaţie împotriva lor.

În aprilie 2012, Ştefan Marchitan, membru al asociaţiei de protecţie a animalelor, domiciliat în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, se afla în grădina gospodăriei. A observat în grădina alăturată doi bărbaţi care arau grădina unui vecin cu doi cai.

„Erau doi cai cât doi măgari şi cei doi îi loveau cu un ciomag. Caii mergeau câţiva metri şi apoi se opreau, nu putea trage. Abia puteau ara tractoarele pe seceta care era şi ei loveau doi cai care nu puteau să înainteze”, a relatat Ştefan Marchitan.

În baza declaraţiei lui Marchitan, confirmată şi de un martor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a înregistrat dosar penal pe numele celor doi agresori, Gheorghe Lupu şi Mihăiţă Ionuţ Lupu, fiul primului, ambii domiciliaţi în satul Feteşti - comuna Adâncata. Cei doi au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de supunere a unui animal la rele tratamente.

Luna trecută, procurorul de caz a decis neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi, întrucât faptele acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, şi a dispus în schimb ca ambii să achite câte o sancţiune contravenţională administrativă în cuantum de câte o sută de lei.

Ştefan Marchitan spune că deşi sancţiunea aplicată este aproape simbolică, important este totuşi că agresiunea faţă de un animal a fost într-un fel pedepsită şi speră ca în cazul altor reclamaţii depuse de el ori de alţi membri ai asociaţiei ProAnima măsurile dispuse de anchetatori să fie mai aspre.

Doi indivizi de etnie romă, tată şi fiu, au f

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 2 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 2 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 11 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 10 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 3 ore
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Şeful Comitetului Militar al NATO le cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Ziare.com acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni, 25 noiembrie, companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război și să își ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantajul unor

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/9°