La data de 20.12.2012, în urma unor activităţi specifice întreprinse de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Suceava, a fost identificat Zaharia E., de 55 de ani, din comuna Bordei Verde, judeţul Brăila, cu antecedente penale, autor al furtului unui telefon mobil la 19.12.2012 în dauna părţii vătămate Irina N.
În continuarea cercetărilor, s-a documentat activitatea infracţională a acestuia într-un număr de patru dosare de furt calificat, constând în furturi din buzunare şi de bagaje comise în mijloacele de transport în comun şi magazine de pe raza municipiului Suceava.
Autorul sustrăgea telefoane mobile şi poşete, pe care ulterior le valorifica la diverse persoane (necunoscute, spune el) pentru a se întreţine, fiind voiajor, fără rude în municipiul Suceava şi spaţiu de locuit.
În cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore a învinuitului pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
Urma ca ieri să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Prejudiciul total a fost stabilit la 1.700 lei, recuperat parţial.
Zaharia a fost introdus în arestul IPJ Suceava.