Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD – PNL: paritate, paritate, da' brânza-i pe bani

Publicat in Adevarul, duminică 23 decembrie 2012 ·

Noua schemă a Guvernului întăreşte forţa premierului Ponta şi a ministerelor conduse de social-democraţi în dauna celor conduse de liberali.

Reorganizarea Guvernului, aprobată de Executiv prin ordonanţă de urgenţă, este o oglindă a raporturilor de forţe din interiorul USL. Premierul Ponta încearcă să consolideze componenta PSD a Guvernului, în condiţiile în care este obligat de protocolul USL la paritate cu liberalii.

Însă, unele dintre ministerele controlate de PNL încep să îşi piară o parte din conţinut. Astfel, şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne şi adjuncţii acestuia vor fi numiţi prin decizie a premierului, şi nu prin ordin al ministrului de resort, ca până în prezent.

În acest fel, numirea şefului DGIPI trece de la liberali, care deţin Ministerul Internelor prin Radu Stroe, la PSD, prin decizia directă a premierului Ponta.

Oficial, liberalii susţin că nu au o problemă cu această modificare. „Specificul acestei activităţi este de natură să-l îndreptăţească pe primul ministru ca, împreună cu ministrul de resort, să decidă când şi cum, în orice moment, să rezolve urgent orice problemă atunci când apare“, a afirmat ministrul de Interne Radu Stroe.

Pe de altă parte, surse din PNL afirmau că liberalii nu au ştiut de această intenţie a premierului Ponta, dar au evitat să protesteze în public pentru a nu accentua impresia de conflict în interiorul USL.

Un alt punct în litigiu între PSD şi PNL, cel legat de controlul prefecţilor, pare să se fi soluţionat cu o remiză. Premierul Victor Ponta va coordona în mod direct activitatea prefecţilor, dar aceştia vor rămâne în structura Ministerului de Interne, condus de Stroe.

Iniţial, Ponta a intenţionat să treacă prefecţii din subordinea lui Stroe la Ministerul Administraţiei şi Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea (PSD).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 58 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 51 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°