1. Visul
Privesc cum se scurg, pe sub Poarta Salutului, ca leşia - apă şi cenuşă, zilele acestui an becisnic, 1201 de la Hegira, 1786 după Hristos, 5547 de la facerea lumii, 7294 în calendarul celor din Fanar.
Eu, omul cel mai puternic din împărăţia aceasta pipernicită, scăldată altădată de zece mări. Eu, sfetnicul de taină, eu, marele musahib, eu, metafrastul, eu.
Nimeni nu m-ar privi în ochi, nimeni n-ar îndrăzni să-mi prounţe numele, pentru ei sunt Pasha, sunt Sheikh ul-Islam. sunt Effendi Bey, sunt Hazretleri, sunt Shalabi, sunt Al-Khalil.
Astăzi, 2 Raby` al-awal, 3 Tevet, 23 Decembrie, m-am trezit înaintea zorilor. O vreme m-am străduit să ţin ochii închişi, ca să nu risipesc visul, care mi se înfoia în minte ca penele păunilor albi. Abia după ce m-am asigurat că am să mi-l amintesc aşa cum a fost, am deschis ochii şi m-am străduit să-i pătrund înţelesul. Tâlcul nu-mi era deloc limpede, de parcă aş fi citit cuvintele invers - de la stânga la dreapta.
Un vis netălmăcit e ca o literă necitită, mi-a spus odată un om al Cărţii, pe numele lui Eliyahu Palombo. Până în dimineaţa aceasta însă, nu m-a interesat să-mi citesc alfabetul nocturn. Sunt un om important, cel mai important, timpul meu e mai preţios ca rubinele lui Jacob Rousseau, ceasornicarul mort din Isfahan.
Ca să fiu sincer, până în noaptea aceasta, ani de zile am visat un singur vis - un coşmar, din care mă străduiam din răsputeri să mă trezesc, visam că mă trezesc, că mă scol în capul oaselor, că ating cu picioarele covorul de la marginea patului, (îi puteam simţi textura aspră, desenul), până când coşmarul revenea ca mareea şi înţelegeam că nu m-am trezit, că a fost un vis în vis, şi mă străduiam din nou să mă deştept. Despre coşmarul acesta recurent n-am vorbit cu nimeni, respectând cuvântul Profetului (sall Allahu ʿalayhi wa sallam - binecuvântarea şi pacea lui