Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce piranha negru are cea mai puternică muşcătură decât orice animal din istorie, inclusiv dinozaurii. VIDEO

Publicat in Gandul, duminică 23 decembrie 2012 ·

Raportat la dimensiunile sale, Piranha Negru are cea mai puternică muşcătură dintre toate vieţuitoarele, depăşind-o chiar şi pe cea a dinozaurilor din specia Tyrannosaurus Rex, scrie Daily Mail. Potrivit unui studiu realizat recent de un grup de cercetători din Brazilia, SUA şi Egipt, peştele a cărui lungime nu depăşeşte 37 de centimetri poate muşca cu o forţă de 320 newtoni, adică de trei ori mai mare decat cea a unui aligator american de aceeaşi dimensiune. Cercetarea este singura realizată până acum care măsoară forţa acestei specii de peşti carnivori, una dintre cele mai periculoase din lume, întrucât experimentele de acest tip sunt „periculoase şi dificil de realizat”, a arătat unul dintre oamenii de ştiinţă. „În timp ce anectodele referitoare la felul în care victimele peştilor piranha sunt devorate până la os sunt hiperbolizate, efectul muşcăturii lor nu este”, a adăugat cercetătorul. Acest lucru se datorează în principal faptului că musculatura maxilarului acestor peşti este extrem de dezvoltată, precizează sursa. În acelaşi timp, rezultatele cercetării au fost utilizate pentru aproximarea forţei muşcăturii unui Megapiranha paranensis, un peşte ce tăria în Miocen (perioadă a Neogenului, încheiată în urmă cu aproximativ 5 milioane de ani, n. red.). Acesta măsura circa 70 de centimentri, cântărea 10 kilograme, iar muşcătura sa era realizată cu o forţă cuprinsă între 1.240 şi 4.749 de newtoni. „Analizele noastre arată că muşcătura unui Megapiranha era echivalentă cu cea a unui rechin alb de peste 400 de kilograme”, au precizat cercetătorii. "Rezultatele noastre demonstrează că peştii Pirahna şi-au câstigat pe bună dreptate reputaţia de prădători feroce", a concluzionat unul dintre cercetatori. Raportat la dimensiunile sale, Piranha Negru are cea mai puternică muşcătură dintre toate vieţuitoarele, depăşind-o chiar şi pe cea a dinozaurilor din specia Tyrannosaurus

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 5 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00

News.ro acum 55 minute
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală. Confom legii, campania electorală începe c

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 8 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 12 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 9 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 11 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 10 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°