Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coreea de Nord ar putea avea SUA în raza sa de acţiune cu rachete

Publicat in Romania Libera, duminică 23 decembrie 2012 ·

Lansarea unei rachete în spaţiu în această lună de către Coreea de Nord arată că Phenianul a pus probabil la punct o tehnologie care-i permite să lanseze rachete cu focoase pe o distanţă de peste 10.000 de km, luând în raza sa de acţiune coasta vestică a SUA, au estimat oficiali militari sud-coreeni, relatează Reuters şi AFP, confom Agerpres.

Potrivit sursei, tirul cu rachetă lansat de Phenian pe 12 decembrie - o fuzee Unha-3 destinată să plaseze pe orbită un satelit civil - echivalează cu un test cu rachetă balistică dotată cu o încărcătură de o jumătate de tonă şi cu o rază de acţiune de circa 10.000 de km.

Pentru estimările sale, armata sud-coreeană s-a bazat pe analizarea rezervorului de carburant căzut în mare în cursul lansării şi care a fost recuperat de către Marina sud-coreeană.

''Pe baza analizelor noastre şi a unui proces de simulare, racheta este capabilă să zboare peste 10.000 de km, cu o încărcătură între 500 şi 600 kg'', a declarat presei un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Apărării.

Rezervorul era fixat de prima treaptă a rachetei.

În absenţa unor resturi de la treptele a doua şi a treia ale Unha-3, cercetătorii sud-coreeni n-au putut stabili dacă racheta era capabilă să reintre în atmosferă, un element-cheie al tehnologiei rachetelor balistice intercontinentale.

Resturile recuperate de către Coreea de Sud erau formate din opt panouri de aluminiu şi magneziu sudate manual. ''Sudarea era grosieră, realizată manual'', a declarat un responsabil al ministerului, adăugând că acest tip de rezervor pentru a stoca produse chimice toxice este rar utilizat de către puterile dotate cu o tehnologie spaţială avansată.

Tirul cu rachetă din 12 decembrie este considerat de Washington şi aliaţii săi drept unul dintre nenumăratele teste cu rachetă balistică cu rază lungă de acţiune. El a pus capăt unei lungi se

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 43 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°