Consililerul local Cătălin Leonte (PSD) i-a solicitat prefectului Mihai Mohaci să intervină pentru diminuarea fenomenului de evaziune fiscală în domeniul taximetriei din municipiul Braşov.
“I-am cerut domnului prefect ca, împreună cu instituţiile abilitate – Protecţia Consumatorului, Metrologia, Garda Financiară şi Poliţia, să se acţioneze concertat. Cei de la Direcţia Tehnică din Primărie mi-au spus că într-o lună, când s-au făcut controale, veniturile la Primărie s-a dublat. De ce nu s-a mai acţionat în continuare, este o întrebare pe care mi-o pun şi eu”, a declarat Leonte.
În municipiul Braşov sunt în trafic aproximativ 1.500 de taximetre. Cei care lucrează în domeniu pot opta fie pentru plata unui impozit forfetar, de 2.200 de lei/an, fie impozitul clasic, de 16%, pe profitul obţinut, din care 40% ajunge la Primărie.. Numai că, în acest caz, mulţi taximetrişti încerc să reducă profitul.
Pe de o parte, mulţi dintre şoferi sunt angajaţi “la negru” pentru a nu se plăti taxele aferente la stat. Pe de altă parte, mulţi s-au specializat la “scurtcircuitarea” aparatelor de taxat. Adică, după ce coboară călătorul, aparatul este lucrat şi nu înregistreayă întreaga cursă, ci doar tariful de pornire. “Se ajunge la situaţii aberante în care un 7-8 clienţi s-a urcat în taxi şi au coborât. Vă daţi seama că aşa ceva nu poate fi real”, a precizat Leonte, care spune că, potrivit estimărilor sale, evaziunea este de 4,5-7 milioane de lei/an.
Consililerul local Cătălin Leonte (PSD) i-a solicitat prefectului Mihai Mohaci să intervină pentru diminuarea fenomenului de evaziune fiscală în domeniul taximetriei din municipiul Braşov.
“I-am cerut domnului prefect ca, împreună cu instituţiile abilitate – Protecţia Consumatorului, Metrologia, Garda Financiară şi Poliţia, să se acţioneze concertat. Cei de la Direcţia Tehnică din Primărie mi-au spus că într-o lun