Mesajul a fost trimis. Multumesc!

8 idei pentru sărbători pasionale

Publicat in Ora de Iasi, duminică 23 decembrie 2012 ·

Încearcă măcar ca în această perioadă să te relaxezi şi să petreci alături de partenerul tău nişte clipe fericite, compensând astfel restul anului. Profită de zilele libere şi redescoperă scânteia dintre voi!

Începe cu lucruri mărunte, menite să vă reapropie şi să vă bucuraţi unul de celălalt. Iată câteva idei.

Fă o listă

Ştiu că eşti expertă în listele gospodăreşti, însă nu la ele mă refer. Gândeşte-te la motivele pentru care l-ai ales pe el să-ţi fie aproape şi scrie-le pe o hârtie. Spune-i astfel de ce îl iubeşti, ce te bucură şi-ţi place la el şi cum îţi imaginezi viitorul cu el.

Chiar dacă nu eşti convinsă că va aprecia, noi ştim sigur că şi bărbaţii se emoţionează la astfel de gesturi. Şi dacă vrei să-l surprinzi şi mai mult, scrie toate aceste lucruri pe un post-it şi lipeşte-l undeva, astfel încât să-l găsească când este singur.

Găseşte timp să vă „drăgălășiți”

Nu prea ai mai avut timp în ultima vreme să te bucuri de compania lui? Iată o idee. Setează alarma ceasului cu 30 de minute mai devreme, pentru a putea rămâne împreună în pat. Şi astfel, cuibăreşte-te în braţele lui şi spune-i lucruri frumoase! Faptul că vă treziţi după un somn odihnitor şi vă începeţi astfel ziua, va conta mult, pentru relaţia voastră!

Petrece mai mult timp cu el

Seara, de exemplu, înainte să vă culcaţi, citiţi împreună un capitol dintr-o carte sau răsfoiţi o revistă. În tot acest timp, puteţi avea alături şi un bol cu struguri sau cu fructe proaspete. Sau de ce nu, un pahar de vin.

Dacă sunteţi mai îndrăzneţi, citiţi şi literatură erotică. Puteţi face glume pe seama subiectului sau vă puteţi imagina ce aţi face voi în situaţiile menţionate în carte. Renunţaţi la emisiunile TV, care nu vă sunt de nici un folos!

Închiriază un film pentru adulţi

Dacă vrei să ieşi din rutina şi aşa plicticoasă, găseşte o alternativă. Mergeţi împ

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 58 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 11 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 36 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 20 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 8 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 14 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°