Sansa Romaniei, asa cum a rezultat aceasta tara dupa alegeri, nu este inca pecetluita. In sensul ca este insuficient sa avem un Guvern cu o puternica sustinere parlamentara. Acest guvern va trebui sa lucreze bine pentru tara. Cum a promis. Dar ca sa ne asiguram de acest lucru, si Parlamentul trebuie sa-si indeplineasca cele doua principale meniri. Sa legifereze si sa controleze Executivul. De ce depinde reusita? Care sunt pericolele?
Intamplarea - si nu numai intamplarea - face ca acest hiperparlament, rezultat in urma alegerilor din 2012, sa-si duca existenta in interiorul unui mausoleu. Cea de-a doua mare cladire a lumii se sufoca sub betoane, grinzi de fier si placi de marmura. Aerul este inchis, aproape de nerespirat. Sistemul de ventilatie este cvasi-inexistent. Fotoliile luxoase din Senat si Camera Deputatilor te trag la somn. Sunt incomode pentru lucru, sunt prea comode pentru lenevie. Si, in plus, cel mai mare handicap al noului Legislativ este, in ordinea de mai jos, numarul record de parlamentari si majoritatea extrem de confortabila de care se bucura USL.
Cand sunt prea multi parlamentari, tentatia de chiul este mai mare. Pentru ca fiecare senator si deputat isi poate spune, in gand, ceva de genul: “nu-i nimic daca lipsesc, nu se vede, suntem si asa prea multi”. Si in primul rand vor proceda asa parlamentarii opozitiei. Acestia vor adauga rationamentului de mai sus si urmatoarea fraza: “ce rost are sa mergem la dezbateri sau la vot, cand si asa nu putem rasturna deciziile majoritatii?”. In paranteza fie spus, acesta este unul dintre motivele care l-au determinat pe Crin Antonescu, in calitate de copresedinte USL dar si de presedinte al Senatului Romaniei, sa le solicite parlamentarilor sa trateze opozitia cu respect. Ca pe un instrument indispensabil unei democratii reale. Indiferent cat de consistenta ori cat de inconsistenta, sub aspect nu
