Peste 4.700 de brazi au fost confiscaţi de poliţişti în ultima săptămână, fiind aplicate amenzi de un milion de lei pentru încălcarea legislaţiei din domeniul silvic.
Ofiţerii Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul/Direcţiei de Ordine Publică – IGPR şi poliţiştii cu atribuţii în acest domeniu din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, în colaborare cu specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva, continuă acţiunle pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice.
Astfel, în perioada 14-20 decembrie, în urma acţiunilor pentru combaterea activităţilor ilegale din acest domeniu, poliţiştii structurilor de ordine publică au depistat 27 de infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 - Codul Silvic.
De asemenea, au aplicat 2.159 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.063.616 lei, dintre care 389 sancţiuni contravenţionale prevăzute de legislaţia din domeniul silvic.
Poliţiştii au luat măsuri complementare de confiscare a 293 metri cubi de material lemnos, 4.774 pomi de Crăciun, 150 kilograme de cetină de brad/molid, şi 1.656 coroniţe de brad, în valoare totală de aproape 367.840 lei.
Pentru prevenirea şi combaterea agresiunilor îndreptate împotriva fondului forestier naţional, în special a celor de tăiere, transport, prelucrare şi comercializare a speciilor tinere de arborete de răşinoase (brad şi molid), valorificate sub forma pomilor de Crăciun, la data de 15 noiembrie a fost pusă în aplicare Dispoziţia privind intensificarea activităţilor desfăşurate de structurile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii faptelor ilegale asociate din tăierea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase şi a "Pomilor de Crăciun", aprobată de către conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), a Direcţiei Generale P