Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galceava ca la Cubulcut, in plenul CJ

Publicat in Bihor Online, duminică 23 decembrie 2012 ·

Scris de Călin Corpaş - Scandal cu accente patetice, pe alocuri, în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, desfăşurată vineri.

Regulamentul privind transportul judeţean a fost obiectul dezbaterilor în contradictoriu, care a dezbinat grupul USL. Social-democraţii şi liberalii şi-au aruncat săgeţi, iar preşedintele CJ, Cornel Popa, nu a ezitat să facă aluzii privind interesele personale pe care consilierul judeţean PSD, Florin Bogdan, le-ar promova în plenul CJ Bihor!

În noul regulament privind transportul judeţean traseele au fost grupate, astfel încât cursele nerentabile, pe care transportatorii le evită de obicei, să fie băgate la pachet cu acele trasee rentabile, ochite de regulă de către transportatori. Aceste grupe de trasee vor fi scoase la licitaţie. Rămân, însă, şi curse ce vor fi licitate fără a fi „cuplate” cu alte trasee.

Dihonia a fost băgată atunci când reprezentantul comisiei de specialitate, Alexandru Sarkozy (UDMR), i-a transmis preşedintelui CJ că în comisie nu s-a ajuns la nicio concluzie privind transportul judeţean, votul consemnând balotajul! Popa s-a arătat mirat, acuzându-i pe cei din comisie de „imaturitate politică”.Popa îi vrea „dezbrăcaţi”!

Motivul problemelor din comisie s-a revelat curând, atunci când consilierul Bogdan, ce reprezintă în PSD Bihor zona Săcueni – Valea lui Mihai – Marghita, a insistat în plenul CJ Bihor să se opereze modificări la traseele din nordul judeţului. Pesedistul a ţinut morţiş să grupeze cursele ce leagă Şimian de Valea lui Mihai, Diosig şi Sălacea şi a cerut o cursă directă Cubulcut – Olosig – Oradea, fără transbordări! Insistenţa lui Bogdan l-a deranjat pe preşedintele Cornel Popa, atât de mult încât şeful Executivului nici nu a vrut să supună la vot amendamentele consilierului PSD. Preşedintele a repetat că, operându-se acest tip de modificări la regulamentul transportului judeţean, „s

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 42 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 19 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 37 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 40 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°