Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Democratia crestina ca garant european? (II)

Publicat in Corect News, duminică 23 decembrie 2012 ·

Vorbind despre aspiratiile traditiei noastre adanc europene, sugerez a se tine seama de faptul ca pana si filorusismul celor care l-au continuat pe Cantemir era o aplecare catre marele europenism de la Sankt Petersburg, cu nobilimea palatelor venind dinspre Versailles sau barocul Elisabetan si stiintele confirmate prin Academia de la Berlin; nicidecum catre asiatismul respirat intre zidurile Kremlinului. E vorba de aspiratii consecvent pastrate in suflet, care s-au directionat mereu spre vestul ce insemna democratie, ajungand pentru noi pana la perpetua speranta cu „vin americanii”.

Din acest motiv, marele semn de intrebare pe care il pun prin titlul de mai sus, pe masura ce privesc „pozele de familie” ale summiturilor europene asteptand sa se inalte din ele, asa cum se inalta odata, intransigenta si neconcesiva fata de destinul tarii sale, statura lui De Gaulle; cum se contura, marcata de raspunderea pentru viitorul tarii sale raspunzatoare de fanatismele trecutului, convingatoarea figura a lui Adenauer; cum convingea strategic trabucul lui Churchill invaluindu-ne-n certitudinile de dialog rezultat din propriul parlamentarism cu care Albionul isi avansa in omenire politicile pragmatice. Si cum, pe langa ei, se afirma generatia venind din rezistenta a carei solidaritate in scop salvator international o indreptase dupa razboi spre o doctrina in care se regaseau cele mai diverse forme de opinie publica, indiferent de modul cum le periclitase conflagratia.

Privind conclavul politicienilor europeni de azi, astept un semn prin care - dintre priceperile procedurale cu care ei isi dramuiesc avantajele incat sa fie ceva si pentru neofiti ca noi - va izbucni o idee politica majora care sa poata da certituni unor populatii debusolate si de propriul lor trecut si de criza comuna. O idee care sa distruga complexele de adaptare dand un tel de reconstructie social

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Bărbat împuşcat mortal la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea / Cel care l-a împuşcat ar fi un om de afaceri, fost parlamentar / Victima a fost identificată

News.ro acum 22 minute
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Vânătoarea de mistreţi era autorizată. UPDATE: ”Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că bărbatul decedat, de 40 de ani, din comuna Răcoasa, se afla în f

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 45 minute
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum o ora
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 8 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 6 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe

Mediafax acum 4 ore
Forţele nord-coreene care luptă alături de ruşi împotriva ucrainenilor au pierderi uriaşe. Circa o mie de militari au fost ucişi sau răniţi în ultima săptămână în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 4 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 5 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 8 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°