În data de 20 decembrie 2012, Moș Crăciun a adus în dar elevilor de la licee din Pitești, voluntari ce activează în cadrul unor organizații nonguvernamentale locale, un seminar de informare cu privire la oportunitățile existente în participarea la diverse proiecte prin intermediul Serviciului European de Voluntariat. Complicii Moșului au fost Centrul Europe Direct Argeş din cadrul Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş și Asociația Inițiative și Proiecte pentru Tineret Imago Mundi. În cadrul evenimentului au fost prezentate informaţii despre programul Tineret în Acțiune, care vizează: promovarea cetăţeniei active în rândul tinerilor, dezvoltarea sentimentelor de solidaritate şi toleranţă, sprijinirea înţelegerii reciproce între tinerii din diferite ţări, promovarea cooperării europene şi contribuţia la îmbunătăţirea calităţii sistemelor de susţinere a activităţii de tineret.
De asemenea, au fost detaliate posibilităţile oferite de proiectele derulate în cadrul Serviciului European de Voluntariat prin programul „Tineret în Acţiune”, programul Uniunii Europene care susţine activităţile de învăţare nonformală pentru tineri, prin finanţarea de proiecte.
Astfel, liceeni de la Colegiul Național Alexandru Odobescu, Colegiul Național I.C. Brătianu, Colegiul Economic Maria Teiuleanu și Colegiul Național Zinca Golescu din Pitești au aflat că Serviciul European de Voluntariat permite tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani să desfăşoare stagii de voluntariat pentru perioade de la câteva săptămâni până la 15 luni în organizaţii dintr-o altă ţară decât ţara lor de reşedinţă, de regulă ţări din cadrul UE însă şi alte ţări partenere în acest program.
Pe parcursul a două ore, au fost inițiate discuții cu privire la cei trei trei actori principali: voluntarul care dorește să ia parte la acest tip de proiect, organizația gazdă și organizați