Alga microscopică Chlamydomonas reinhardtii, utilizată în mod tradiţional în producţia de biocarburanţi, permite obţinerea la costuri mai mici a unor proteine complexe, folosite în tratamentul contra anumitor tipuri de cancer.
Biologii de la Universitatea California din San Diego au reuşit să producă proteine complexe, folosite pentru a trata anumite tipuri de cancer, obţinute din alge verzi microscopice modificate genetic, informează lefigaro.fr. Medicamentele astfel obţinute sunt la fel de performante ca medicamentele fabricate prin metode clasice, pe baza unor bacterii sau a unor celule prelevate de la mamifere, iar costurile lor sunt mult mai mici.
“Este imposibil să produci aceste substanţe din bacterii, întrucât acestea sunt incapabile să reconstituie structura în trei dimensiuni a acelor proteine”, explică Stephen Mayfield, principalul autor al acestui studiu, publicat recent în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) din Statele Unite. Este imposibil să fie obţinute şi din celule de mamifere, întrucât partea toxică a proteinei le-ar ucide.
Folosite şi pentru producerea de biocarburanţi, algele fac parte din specia Chlamydomonas reinhardtii. Medicii americani au reuşit să producă, după transgeneză, o proteină compusă din două părţi sau “domenii”: una conţine un anticorp capabil să se îndrepte automat spre celulele canceroase ţintite, iar cealală eliberează o toxină care le ucide, inhibând astfel dezvoltarea tumorilor.
Aceste proteine, denumite “proteine de fuziune”, sunt produse în prezent de laboratoare farmaceutice printr-un procedeu în două etape: anticorpul este multiplicat în celulele de hamster chinez înainte de a fi purificat, fiind apoi asociat, separat, de acea toxină, prin intermediul unor reacţii chimice. Proteina finală rezultată este repurificată.
“Metoda noastră prezintă un dublu avantaj”, subli