Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanțele Publice, explicații privind declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial

Publicat in Arges Online, duminică 23 decembrie 2012 ·

Incepand cu data de 1 ianuarie 2013, prin O.G. nr. 30/ 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal precum şi pentru reglemenarea unor măsuri financiar – fiscale, se modifică art. 34 din Codul fiscal in sensul că anumite categorii de contribuabili plătitori de impozit pe profit pot opta pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial.

Nu pot opta pentru aplicarea sistemului de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, incepand cu anul 2013: ■ organizaţiile nonprofit

■ contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi viticultură

■ persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică;

■ persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română;

■ persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică

■ contribuabilii nou-infiinţaţi in cursul anului 2012 (nu sunt consideraţi contribuabili nou-infiinţaţi in anul 2012 cei care se inregistrează ca efect al unor operaţiuni de reorganizare efectuate potrivit legii)

■ contribuabilii care înregistrează pierdere fiscală la sfârşitul anului fiscal 2012

■ contribuabilii care in anul 2012 s-au aflat în inactivitate temporară sau au declarat pe propria răspundere că nu desfăşoară activităţi la sediul social/sediile secundare, situaţii înscrise, potrivit prevederilor legale, în registrul comerţului sau în registrul ţinut

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 26 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum o ora
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 54 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Fiica Ralucăi Moianu și Virgil Boglea s-au cununat religios! Primele imagini cu Mara în rochie de mireasă

Cancan acum o ora
Mara, fiica Ralucăi Moianu, și avocatul Virgil Boglea s-au căsătorit religios. Evenimentul a avut loc în Italia, într-un cadru desprins parcă din poveștile cu prinți și prințese. Avem primele imagini cu cei doi miri. În urmă cu doar câteva luni, pe

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°