La români, obiceiul petrecerii revelionului nu are vechime prea mare, cel mult, cam un veac. L-am împrumutat de la francezi, care îl şi „inventaseră”, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. La mijlocul acestuia, „reveillon”-ul nu era prea răspândit nici în ţara „soră de gintă latină”. În voluminosul „Dictionnaire universel des sciences, des lettres et des arts”al lui M. N. Bouillet, apărut la Paris, în 1864, este explicată sărbătoarea Crăciunului (Noel), dar „reveillon” nu există. Se zice că pictorul Eugen Delacroix a lansat, pe la 1830, acest obicei, petrecerea nopţii trecerii în noul an împreună cu prietenii.
Românii ţineau la mare cinstire ca sărbători ale iernii, în afara Crăciunului, sfinţii Nicolae, Vasile, Ştefan, Ioan şi Boboteaza. Cu Pluguşorul se colinda în ajunul Sfântului Vasile, iar cu Sorcova, în chiar ziua sfântului, prima a anului.
Nu am nici o informaţie despre primul revelion organizat în ţara noastră. Despre cea dintâi petrecere a nopţii trecerii dintre ani la Ploieşti a povestit regretatul profesor Paul D. Popescu, pe baza relatărilor bunicii dumisale. Ineditul festin a avut loc în casa lui Luca Elefterescu, actualul Muzeu al Ceasului. Luca Elefterescu a fost un politician de frunte, şef al conservatorilor prahoveni, avocat de prestigiu, deputat şi prefect în mai multe legislaturi, dar şi om de lume. În casa lui se organizau mondenele „jours-fixes” – scurte petreceri, precedate de recitaluri artistice ale interpreţilor amatori şi, uneori, profesionişti.
De ziua Sfântului Ştefan a anului 1903, cofetarul Mihai Popescu, care avea laboratorul în mahalaua Sfântul Dumitru, a fost vizitat de conu’ Iancu, om de casă al lui Elefterescu, care l-a anunţat că acesta va da mare chef în noaptea dintre ani, după moda franţuzească. „În dimineaţa zilei de 31 decembrie 1903, când nici nu se luminase bine, domnu’ Iancu a venit cu trăsura deput
