Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O femeie a născut în curtea fostului spital

Publicat in Ceahlaul, luni 24 decembrie 2012 ·

O tânără din Grinţieş a fost nevoită să-şi aducă pe lume pruncul printre nămeţi, în curtea fostului spital din Bicaz, la doi paşi de maternitatea ultraechipată dar ferecată cu lacăt de mai bine de un an. Femeia a chemat salvarea în după-amiaza de 21 decembrie, când a intrat în travaliu. Un echipaj al ambulanţei din Ceahlău a preluat gravida destul de repede, însă asistentul şi-a dat seama că naşterea se va produce înainte de a ajunge la spital şi a staţionat în curtea fostului spital din Bicaz. “Tânăra, în vârstă de 29 de ani, aflată la a treia naştere, a adus pe lume pruncul în salvare, în curtea fostului spital, ajutată de echipaj”, ne-a declarat dr. Letiţia Damoc, şefa Serviciului de Ambulanţă Neamţ. “Între timp, medicul de gardă de la Ambulanţa Piatra Neamţ a pornit, cu o autosanitară, spre Bicaz, cu incubatorul pentru nou-născuţi. Când a ajuns la destinaţie, naşterea deja avusese loc, fără probleme, iar atât femeia cât şi pruncul se aflau în stare foarte bună. Copilaşul, un băieţel de 3,6 kilograme, a fost pus în incubator doar pentru a-l menţine la căldură, pentru că nu avea nici un fel de probleme de sănătate”.

Pruncul şi mama lui au fost duşi la maternitatea spitalului judeţean. O tânără din Grinţieş a fost nevoită să-şi aducă pe lume pruncul printre nămeţi, în curtea fostului spital din Bicaz, la doi paşi de maternitatea ultraechipată dar ferecată cu lacăt de mai bine de un an. Femeia a chemat salvarea în după-amiaza de 21 decembrie, când a intrat în travaliu. Un echipaj al ambulanţei din Ceahlău a preluat gravida destul de repede, însă asistentul şi-a dat seama că naşterea se va produce înainte de a ajunge la spital şi a staţionat în curtea fostului spital din Bicaz. “Tânăra, în vârstă de 29 de ani, aflată la a treia naştere, a adus pe lume pruncul în salvare, în curtea fostului spital, ajutată de echipaj”, ne-a declarat dr. Letiţia Damoc, şefa Servici

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO/VIDEO George Simion și Nicușor Dan, unul lângă altul la Congresul Blocului Național Sindical

HotNews acum 33 minute
Cei doi candidați din finala prezidențială, George Simion și Nicușor Dan, au sosit la Parlament, miercuri, pentru Congresul Blocului Național Sindical, iar imaginile surprinse în sală arată că aceștia stau unul lângă celălalt. Este primul eveniment

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 2 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Siegfried Mureşan (PNL): Parlamentul European tocmai a votat raportul coordonat de mine privind priorităţile pentru viitorul buget multianual al UE / Este important să continuăm să beneficiem de fonduri europene

G4Media acum 21 minute
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan anunţă, miercuri, că Parlamentul European tocmai a votat raportul coordonat de el, privind priorităţile pentru viitorul Buget multianual al UE, în care a propus o creştere adecvată a bugetului multianual al Un

Dan Suciu, BNR: Vom încerca să nu avem creşteri mari în ce înseamnă dobânzile şi cursul

Ziarul Financiar acum 25 minute
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a declarat miercuri, pentru B1 TV, că există o presiune pe curs din cauza incertitudinii politice, care s-a suprapus peste probleme ca deficitul bugetar mare. Acesta a precizat că BNR depune eforturi să nu ave

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Nicușor Dan îl așteaptă, joi, pe George Simion la o primă dezbatere

Mediafax acum o ora
„Eu sunt aici pentru dezbateri, așa cum am fost și în primul tur. Voi merge mâine seară la Euronews unde îl aștept pe George Simion. Iar luni, marți, miercuri, joi și vineri, săptămâna viitoare, voi da curs tuturor invitațiilor primite”, a transmis

Ilie Bolojan, cu ocazia Congresului Asociaţiei Curţilor Constituţionale Francofone: Trăim într-o perioadă complicată, cu multe provocări. Acestea cer un răspuns ferm, bazat pe profesionalism, cooperare şi fidelitate faţă de valorile constituţionale

G4Media acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, cu ocazia Congresului Asociaţiei Curţilor Constituţionale Francofone că trăim într-o perioadă complicată, cu multe provocări, iar acestea cer un răspuns ferm, bazat pe profesionalism, coopera

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 2 ore
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan recunoaște meritele PSD-PNL: România a fost mult timp o ţară stabilă. Faptul că şi-a dublat PIB-ul în 10 ani, cred că este un argument bun

Gandul acum 28 minute
„România a fost mult timp o ţară stabilă şi faptul că şi-a dublat PIB-ul în 10 ani, cred că este un argument foarte bun. Trebuie doar să stabilizăm politic şi sunt sigur că o să continue să vină investiţii străine în România”, spune Nicuşor Dan, la

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

14°/23°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

10°/16°
joi

9°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°