Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tristeţea francezilor scade consumul de şampanie

Publicat in Mediafax, luni 24 decembrie 2012 ·

Francezii beau mai puţină şampanie şi cheltuiesc mai puţin pe jucării, pentru că taxele mai ridicate, situaţia economică tot mai dificilă şi emigrarea mai multor personalităţi afectează buna dispoziţie a populaţiei.

"Există o supărare, o tristeţe în rândul populaţiei franceze în acest moment, ceea ce a condus la consumarea a ceva mai puţină şampanie în acest an. Consumul de şampanie merge mână în mână cu dispoziţia ţării. Astăzi nu avem parte de o dispoziţie favorabilă sărbătorii", comentează pentru Financial Times Paul-Francois Vranken, preşedinte şi director general al producătorului de şampanie Vranken Pommery Monopole.

Dispoziţia francezilor s-a înrăutăţit în ultimele zile, pe fondul disputei dintre guvernul de stânga şi actorul Gerard Depardieu, care a criticat planul preşedintelui Francois Hollande de a majora, de la 1 ianuarie, la 75% taxa aplicată locuitorilor cu cele mai ridicate venituri.

Depardieu a declarat săptămâna trecută că va renunţa la cetăţenie după ce ar fi fost "insultat" de premierul Jean-Marc Ayrault, care a calificat decizia actorului de a se muta în Belgia drept "patetică".

Miliardarul Bernard Arnault, şeful gigantului LVMH şi cel mai bogat francez, a aplicat de asemenea pentru obţinerea cetăţeniei belgiene, criticând planurile guvernului de a creşte taxele.

Totodată, statul a crescut cu 14% accizele pe alcool. Perond Ricard, unul dintre cei mai mari producători de vinuri şi şampanie din ţară, a raportat vânzări în scădere cu 8% în trimestrul al treilea pe piaţa locală, acuzând creşterile de taxe.

Vânzările de şampanie au scăzut cu 5% în Franţa în primele zece luni ale anului, iar în restul Europei cu 6%, potrivit datelor asociaţiei patronale CIVC.

Piaţa jucăriilor a avut de asemenea de suferit din cauza proastei dispoziţii a francezilor.

"Pentru prima dată, jucăriile au devenit în acest an

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 3 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum 3 ore
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 5 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°