Martirii revoluţiei din 1989 au fost pomeniţi vineri la troiţa ridicată în memoria lor la Biserica “Sf. Înviere” din Suceava. Şi cum sacrificiul nu are nevoie de discursuri ci doar de un gând pios, acestea au lipsit inspirat de la manifestarea de aducere aminte. Momentul a adunat în preajma troiţei oficialităţile judeţului şi municipiului Suceava: Florin Sinescu prefectul judeţului, Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Lungu, primarul municipiului, şefi de instituţii, militari activi şi în rezervă, suceveni care în decembrie 1989 au fost, cu braţul ridicat, în primele rânduri de manifestanţi, dar şi oameni simpli, care au dorit pur şi simplu să cinstească memoria revoluţionarilor.
Un sobor de preoţi a oficiat slujba religioasă, iar “veşnica pomenire” a sunat şi la Suceava pentru românii curajoşi care şi-au pierdut viaţa pentru libertate şi democraţie acum 23 de ani.
A urmat ceremonia depunerii de coroane, cum altfel decât tricolore, din partea instituţiilor locale, a unor asociaţii sucevene, a partidelor politice, întreaga manifestare desfăşurându-se, şi în prezenţa Gărzii de onoare asigurată de militari ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul de Jandarmi Suceava.