“Nu trage, dom’ Gorby! Sunt eu, colegul dumitale, Ilici! Am fost crescut la sân de Ceauşescu împotriva voinţei mele!” La 23 de ani de la o Revoluţie în care parcă a vrut să joace cu Ceauşescu un „Counterstrike” real, ca să vadă care din ei împuşcă mai mulţi revoluţionari, Ion Iliescu n-are astâmpăr. Bătrânul edec stalinist e mai vioi decât era în 1956, când umplea puşcăriile de simpatizanţi ai Revoluţiei din Ungaria. Şi, în loc să-şi folosească gura cu care de obicei surâde-mprejur, ca să pape şi el o sarma, un caltaboş, o măslină, o atenţie, o utilizează pentru a emana opinii, că doar d-aia i s-a spus „Emanatul”. Fire sensibilă, încărcată de sentimente, Iliescu deplânge soarta românilor de după Revoluţie şi acuză furibund, ca la plenare, congrese şi consfătuiri cu activul UTC, noua orânduire capitalistă, care a împărţit lumea în ăia care au şi ăia care nu au. Dar, cât o fi el de comunist şi egalitarist, fostul preşedinte crede că nu lipsa proprietăţii e lucrul cel mai grav care li s-a întâmplat românilor, ci lipsa de certitudini. În toţi aceşti ani de democraţie pluripartită, românul n-a mai avut deloc certitudini. Ce bine era pe vremuri, pare să spună fostul secretar de partid! Terminai, cu chiu, cu vai, liceul şi luai bacul din prima, nu ca acum, după care te angajai într-o fabrică şi puteai fi sigur că tot de acolo o să ieşi la pensie. Dacă erai deştept, te fofilai cât puteai, pentru că munca e pentru tractoare, dacă nu, munceai ca boul, că tot leafa aia o luai. Dar aveai certitudini, după cum bine zice fostul partener de şeptică al Ceauşeştilor. Aveai, de pildă, certitudinea că o să-ţi dea statul un apartament confort II din BCA, în care să mori de căldură vara şi de frig iarna. Aveai certitudinea că, dacă te scoli la ora 3 dimineaţa, ca să te pui la coadă, poţi să prinzi şi pui, şi ouă, şi iaurt şi toate bunătăţurile pe care ţi le doreai. De asemenea, aveai cer