Simbolul bradului de Crăciun este o reminiscenţă a unui cult celtic, conform căruia pomul este o metaforă a axului lumii, a legăturii spirituale dintre Pământ şi Divinitate. Bradul are o semnificaţie aparte la români şi este legat de mai toate sărbătorile şi ritualurile, de la naştere şi nuntă, până la moarte.

După datina din străbuni, bradul împodobit cu fructe şi panglici se leagă de stâlpul porţii la nunţi. În unele sate din nordul Moldovei, crucile de la morminte sunt înfipte în trunchiuri de brad. Există morminte care au pietre funerare sculptate sub forma unor arbori, în special brazi.

Mere, nuci vopsite şi conuri aurite

În antichitate, exista obiceiul de a închina un copil nou-născut la brad sau de a da un copil din "flori" sau orfan în paza unui copac bătrân. Se aduceau ofrande bradului ca unui zeu şi i se atribuiau puteri magice. Destinul copiilor se putea citi apoi în felul în care creştea bradul. Dacă era verde şi viguros, însemna că şi copilul va fi sănătos. Dacă crengile dădeau semne de uscăciune, însemna că micuţul va fi atins de boală sau de sărăcie. Aborigenii din Australia mai cred şi acum că spiritul copiilor s-ar afla în interiorul unor copaci, de unde se desprinde pentru a patrunde, prin buric, în pântecele mamei.

Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun a venit la români din nordul Europei, fiind adoptat mai cu seama de cei înstăriţi. La început, bradul era împodobit cu mere, nuci vopsite şi conuri aurite. Începând cu secolul al XIX-lea au apărut podoabe confecţionate ca mici jucării. Tot cam atunci au apărut şi globurile, devenite repede tradiţionale. Lumânările au început să fie folosite la decorarea bradului de Crăciun în secolul al XVIII-lea, în Germania, şi simbolizau focurile solstiţiale din antichitate.

Obicei păgân pentru americani

În anul 1834, Regina Angliei, Victoria, şi-a adus soţul german, Prinţul Albert