Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriela Szabo vrea ca Mundo Deportivo să-i ceară scuze după ce a confundat-o cu o atletă devenită prostituată: "Am sunat la ambasada noastră de la Madrid"

Publicat in Gandul, luni 24 decembrie 2012 ·

Vicepreşedintele Federaţiei Române de Atletism, Gabriela Szabo, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că aşteaptă scuze publice din partea cotidianului spaniol Mundo Deportivo, care a folosit o imagine a sa într-un articol despre o fostă sportivă americană devenită prostituată.

"Eu nu am văzut articolul nici pe online şi nici sub formă de print, cert este că gafa este puţin impardonabilă. Este adevărat că am alergat cu Suzy Hamilton în competiţiile internaţionale şi este adevărat că există fotografii cu mine, dar eu în faţa ei, amândouă suntem blonde, amândouă suntem de aceeaşi înălţime şi probabil că aici s-a făcut confuzia", a spus Szabo, pentru MEDIAFAX.

Gabriela Szabo a afirmat că a sunat la ambasada României de la Madrid, iar oficialii acesteia vor suna la redacţia cotidianului catalan, pentru a-i oferi Gabrielei Szabo un drept la replică. "Am sunat la ambasada României de la Madrid, au fost foarte prompţi, foarte amabili şi încearcă să mă ajute în sensul să sune la redacţie, iar ei să îmi dea un drept la replică prin care să-şi ceară scuze şi chiar să îmi trimită mie o scrisoare, iar acum aştept. Este foarte dificil să negociezi această situaţie, pentru că sunt zile de sărbătoare. Aştept în următoarele zile să văd atitudinea celor de la ziar. Voi mai suna la ambasada României de la Madrid, pentru a vedea ce s-a întâmplat", a completat Szabo.

Gabriela Szabo a precizat că a verificat ştirea pe varianta online a ziarului, însă nu a mai găsit poza cu ea pe site. "Pe ediţia de online nu mai există, a fost schimbată imediat. Probabil că şi-au dat şi ei seama de gafă, dar o să aştept scuzele lor în continuare", a explicat Szabo.

Cotidianul Mundo Deportivo a ilustrat, în ediţia tipărită de sâmbătă, materialul despre Suzy Favor Hamilton, cu câteva imagini cu fosta sportivă americană, dar şi cu o folografie a Gabrielei Szabo.

Suzy Favor

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 2 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Marius Tucă Show începe luni, 17 februarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 45 minute
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Serie A: Parma a cedat din nou, 0-1 cu AS Roma. Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35

News.ro acum o ora
Echipa italiană AS Roma a învins duminic, în deplasare, scor 1-0, gruparea Parma, în etapa a 25-a din Serie A. Românul Dennis Man a fost înlocuit în minutul 35. La Parma, oaspeţii au primit penalti în minutul 29, dar după verificarea VAR, lovitura d

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 3 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 4 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum o ora
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

Vremea

București
acum

-4°
dum.

-4°/-0°
lun.

-3°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
Iasi
acum

-5°
dum.

-5°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-2°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°