Face parte din echipa care a fondat revista, în 1992. Astăzi este profesor de resurse umane, calitate în care i-a specializat pe mulţi dintre actualii directori de resurse umane din marile companii. Și-a dat doctoratul într-un domeniu nou, marketingul educaţional

Încă mi-este greu să cred că au trecut 20 de ani de când am scris primul articol în revista Capital! Timpul s-a scurs prea repede, pentru că provocarea de a fi jurnalist la Capital m-a făcut să fiu într-o continuă întrecere, în care am pierdut șirul anilor. În noiembrie 1992, se deschidea un nou drum în viața mea, și curiozitatea îmi dădea ghes să vin tot mai devreme la întâlnirea cu ziua următoare. Era pentru prima dată când simțeam că pot fi eu însămi în activitatea profesională. Fără inhibiții, fără temeri și, mai ales, fără șefi excesiv de autoritari.

Întâlnirea cu directorii de proiect elvețieni, veniți să pună în funcțiune revista Capital în România, a fost tămăduitoare. M-a făcut să uit anii dinainte de ’89, în care încercarea de a privi șeful în ochi era socotită un act de sfidare. Colaborarea cu managementul elvețian mi-a redat respectul față de mine și încrederea în capitalismul care era încă privit de mulți ca fiind un dușman al poporului. Atunci am luat primele lecții practice de democrație, pentru că șefii veniți din Elveția erau niște oameni normali. Adică egali cu mine și cu toți cei care am alcătuit, în noiembrie 1992, prima redacție a revistei, în clădirea COCC din Calea Griviței.

Acum, îmi pare rău că m-am grăbit să ajung departe. Ar fi trebuit să trag de timp, pentru a mă bucura mai mult de anii tinereții mele și ai revistei. Succesul ne-a făcut pe mulți dintre noi să uităm a trăi clipa. Să lăsăm sărbătorile de iarnă și colindele să trecă pe lângă noi, în goana după „subiecte“, „bombe“ de presă și pagini tot mai multe. Poate de aceea mi-a rămas bine întipărit în memo