Oamenii legii au fost ieri sesizaţi, după ora prânzului, prin Serviciul 112, de un bărbat din Holbav, că a fost agresat fizic de un consătean. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului unde au găsit victima, un bărbat de 35 de ani, cu leziuni în zona capului, care fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Din primele investigaţii s-a constatat că, pe un câmp din comună, între victimă și un consătean de 31 ani a avut loc o altercaţie, motivul fiind niște oi care intraseră pe terenul proprietate personală a victimei. În urma conflictului, agresorul i-a aplicat victimei două lovituri cu un topor în zona capului. Cercetările sunt continuate de poliţişti în acest caz, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, care a dispus faţă de suspect măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, în sarcina acestuia reţinându-se săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
Oamenii legii au fost ieri sesizaţi, după ora prânzului, prin Serviciul 112, de un bărbat din Holbav, că a fost agresat fizic de un consătean. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului unde au găsit victima, un bărbat de 35 de ani, cu leziuni în zona capului, care fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Din primele investigaţii s-a constatat că, pe un câmp din comună, între victimă și un consătean de 31 ani a avut loc o altercaţie, motivul fiind niște oi care intraseră pe terenul proprietate personală a victimei. În urma conflictului, agresorul i-a aplicat victimei două lovituri cu un topor în zona capului. Cercetările sunt continuate de poliţişti în acest caz, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, care a dispus faţă de suspect măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, în sarcina acestuia reţinându-se săvârşirea infracţiunii de ten