Pentru copiii din Frumuşica, Flămânzi, Coşula, Dimăcheni, dar şi pentru cei care se află în centrele de plasament din municipiul Dorohoi a fost sărbătoare.
Pentru câteva ore bune senatorul Doina Federovici a fost ajutorul lui Moş Crăciun, deplasându-se în aceste localităţi de pe raza colegiului Dorohoi - Flămânzi şi oferind celor peste 400 de copii dulciuri, fructe, sucuri dar şi obiecte specifice sărbătorilor de iarnă.
“Întotdeauna alături de copii simţim că suntem mai buni, mai generoşi. Ei ne dau puterea de a merge mai departe, copii sunt motivul pentru care trăim cu adevărat. De aceea, zâmbetul şi mulţumirea de pe chipul unui copil este cea mai mare bogăţie. Eu astăzi m-am simţit un om foarte bogat, gestul meu fiind răsplătit cu zâmbetele acestor minunaţi copii. La rândul lor aceştia au tinut în mod deosebit să-miîntoarcă gestul, oferindu-mi cele mai frumoase colinde specifice acestor sărbători”, a spus Doina Federovici.
Ziua a fost încheiată la centrul de bătrâni din Dorohoi, unde şi bătrânii instituţionalizaţi aici au primit daruri din partea senatorului.
Pentru copiii din Frumuşica, Flămânzi, Coşula, Dimăcheni, dar şi pentru cei care se află în centrele de plasament din municipiul Dorohoi a fost sărbătoare.
Pentru câteva ore bune senatorul Doina Federovici a fost ajutorul lui Moş Crăciun, deplasându-se în aceste localităţi de pe raza colegiului Dorohoi - Flămânzi şi oferind celor peste 400 de copii dulciuri, fructe, sucuri dar şi obiecte specifice sărbătorilor de iarnă.
“Întotdeauna alături de copii simţim că suntem mai buni, mai generoşi. Ei ne dau puterea de a merge mai departe, copii sunt motivul pentru care trăim cu adevărat. De aceea, zâmbetul şi mulţumirea de pe chipul unui copil este cea mai mare bogăţie. Eu astăzi m-am simţit un om foarte bogat, gestul meu fiind răsplătit cu zâmbetele acestor minuna