Antrenorul croat al baschetbaliştilor de la "U" Mobitelco, Niksa Bavcevic, a aşteaptat cu nerăbdare pauza competiţională, pentru a-şi revedea familia, cea mai de preţ avere a sa. Dacă Bavcevic îşi doreşte să joace rolul Moşului, Simone Tempestini nu mai crede în această tradiţie de la vârsta de opt ani, însă adoră Crăciunul, chiar dacă acum îl vede cu ochii adultului.
Chiar dacă vacanţa de iarnă este una scurtă pentru baschetbalişti, Bavcevic profită de oportunitate pentru a merge în Croaţia, la cei dragi. "Voi merge în Croaţia şi desigur îmi voi vizita mama, fratele, dar în special copii, fiul şi fiica mea, pe care îi voi vizita împreună cu soţia mea", a punctat croatul.
Tehnicianul clujenilor ne-a dezvăluit şi o serie de tradiţii deosebite din ţara sa natală."În zona mediteraneană, unde locuiesc eu, avem o mulţime de tradiţii. Cu o zi înainte de Crăciun, mâncam doar peşte. Pot spune că cea mai bună masă pe care o mâncăm este cea de Crăciun. În plus stăm doar cu familiile. La noi este ca în Italia, ne ghidăm după acelaşi motto. "De Crăciun stai cu ai tăi, de Anul Nou cu toată lumea", a afirmat antrenorul "studenţilor.
Bavcevic şi-ar dori să fie Moş Crăciun pentru toți apropiații săi: "Voi face cadouri, pentru copii mei, pentru mama mea, fratele meu. Mi-ar plăcea să pot să face cadouri pentru toată lumea, pentru toate persoanele din jurul meu, dar asta ar însemna să plec din România, cu un tir, însă nu este posibil". Bavcevic se află pe banca tehnică a lui "U" Mobitelco din vara anului 2012. În acest moment, echipa sa se află pe locul 7 în Campionatul Național.
Tempestini jr. a aflat adevărul despre Moş Crăciun la 8 ani
Dacă Niksa Bavcevic îşi va petrece Crăciunul în Croaţia natală, pilotul Simone Tempestini are cu totul alte planuri pentru această sărbătoare. Simone, mândria familiei Tempestini, este gata să îi calce pe urme tatălui său,