Rămân la părerea că structura actualului Guvern este una mult prea stufoasă. În condiții de criză economică nu era necesară suplimentarea aparatului administrativ.

Nu cred în teoria conform căreia divizarea fostei structuri executive va conduce automat la o mai eficientă gestionare a resurselor și a proiectelor. Fostul laureat al premiului Nobel pentru economie, Milton Friedman, spunea că dacă un guvern ar trebui să administreze Deșertul Sahara, în cinci ani ar avea deficit de nisip. Sper ca ineficiența caracteristică instituțiilor de stat în general, exprimată atât de plastic de celebrul economist american, să nu se confirme în cazul guvernului Ponta. Nu din alt motiv, dar mă gândesc la prosperitatea românilor care a fost grav afectată în ultimii ani.

Este evident că totul depinde de capacitatea managerială a noilor miniștrii de a gestiona banul public și de a promova programe cu valoare adăugată. Să nu uităm ca următorii doi ani vor fi extrem de dificili din cauza sumelor mari (circa 13 miliarde de euro, inclusiv dobânzile) pe care Ministerul de Finanțe și Banca Națională a României trebuie să le ramburseze creditorilor externi. În acest context, este vital pentru economie ca viitorul Cabinet să dea drumul la proiecte de anvergură, să îmbunătățească gradul de absorbție a fondurilor europene, să atragă investiții străine și, nu în ultimul rând, să apeleze chiar la finanțări de pe piețele private externe. Pentru toată această țesătură de obiective avem nevoie de credibilitate și de deschidere pe plan extern.

Partenerii mei de afaceri străini mi-au spus, în nenumărate rânduri, că s-au lovit de opacitatea reprezentanților multor instituții ale statului, atunci când au venit cu propuneri de colaborare.

În ciuda reticienței mele cu privire la structura noului Executiv, cred că înființarea poziției de ministru pentru marile proiecte și investi