Poate cea mai frumoasa, mai iubita si asteptata sarbatoare este Craciunul, celebrat de toata lumea crestina pe 25 decembrie.
Din punct de vedere religios, Craciunul, cea mai veche sarbatoare a omenirii, semnifica nasterea Domnului nostru Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, trimis pe Pamant sa ajute oamenii sa devina mai buni, mai credinciosi, mai ingaduitori si responsabili, mai toleranti si rabdatori.
Sacrificare porcului
Obiceiul sacrificarii porcului de Ignat, pe 20 decembrie, inca se mai practica prin satele noastre romanesti, pe acolo unde gospodarii cresc porci in propriile curti, pentru ca la Sarbatorile de iarna sa aiba carne proaspata din care sa-si prepare traditionalele mancaruri romanesti: toba, racitura, tochitura, carnati.
Dupa transarea si sortarea carnii, gazda pregateste, afara, aproape de locul sacrificiului, o masa mare, pentru toti oamenii care au ajutat la taierea porcului. Felul de mancare, traditional numit "pomana porcului", este obtinut prin prajirea, intr-un ceaun mare, de tuci, a bucatilor de carne taiate din toate partile porcului sacrificat: bucati de muschi, ficat, slanina, coasta, falca.
Se vesteste Nasterea Domnului
Inainte de Craciun, preotul umbla cu icoana din casa in casa, pentru a vesti Nasterea Domnului. Aceasta este o practica extrem de veche, de fapt, o vizita pe care preotul o face credinciosilor sai. Preotul poarta cu el o icoana care infatisaza scena nasterii Mantuitorului si, in fiecare casa canta troparul sarbatorii, dand icoana credinciosilor ca sa fie sarutata.
Impodobirea bradului
Traditia impodobirii bradului si a casei cu crengute de brad este un obicei relativ nou, preluat pe la jumatatea secolului al XIX-lea de la tarile germanice. Prin forma sa triunghiulara, bradul simbolizeaza Sfanta Treime, iar podoabele cu care bradul este impodobit semni