Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza vanzarilor de autoturisme impinge piata catre nivelul din 2000

Publicat in Cronica de Iasi, marți 25 decembrie 2012 ·

Mai putin de un sfert din piata autoturismelor a rezistat crizei din ultimii cinci ani. Cum declinul nu pare a avea final, comerciantii se multumesc cu lupta pentru cota de piata.

Cele 49.128 de autoturisme inmatriculate in primele noua luni ale acestui an nu reprezinta nici macar un sfert din recordul de 228.499 de unitati inregistrat la finalul celui de-al treilea trimestru din 2008. Desi, pe atunci, criza se vedea deja la orizont, nimeni nu putea estima ca piata va cobori atat de abrupt. O simpla proiectie pentru finalul acestui an indica inmatriculari totale de cel mult 66.000 de autoturisme, adica foarte aproape de valoarea inregistrata in anul 2.000.

Cu o piata aflata intr-un recul prelungit, marcile din fruntea clasamentuluii nmatricularilor au o soarta similara. Doar Volkswagen, in 2011, si Ford, in acest an, au putut raporta cresteri anuale, in timp ce marci precum Dacia, Skoda sau Renault au inregistrat scaderi mai mult sau mai putin importante.

Conform oficialilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), scaderea pietei nu este singura consecinta a crizei din ultimii cinci ani. Vanzarile catre persoane fizice ocupa in acest an doar 32% din total - fata de 44%, in 2011 - restul fiind achizitii realizate de persoane juridice. Explicatia acestui fenomen este pusa de comercianti si importatori pe seama derularii defectuoase a Programului „Rabla“, dar si pe seama resurselor financiare modeste ale potentialilor cumparatori de autovehicule. Acest din urma amanunt, completat de apetenta romanilor pentru vehicule de ocazie, pare sa aiba ca principal efect reculul accentuat al vanzarilor in special in segmentele A - D (intre -14% si -29%) in timp ce clasa executive s-a majorat cu aproape 29%. Fara a putea face prognoze, „care s-au dovedit false“ in ultimii ani, APIA considera ca „anul 2012 este compromis, o scadere de

Articolul in Cronica de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum 57 minute
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 23 minute
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Aproape toată România, sub cod galben de caniculă. Vremea se strică de marți, când încep ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 2 ore
Cea mai mare parte a țării va fi sub cod galben de caniculă, luni, 1 iulie, anunță meteorologii, care avertizează că ziua toridă va fi urmată de vijelii şi grindină în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Marţi, 2 iulie, aproape toată țara va

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 18 minute
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 54 minute
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Elena Lasconi vrea sprijinul liberalilor la alegerile prezidenţiale: pe Ciucă nu poţi să îl dezlipeşti din poză de Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Am făcut apel şi fac încă odată apel către partidele care se consideră de dreapta şi şi centru dreapta pentru că în momentul de faţă eu spun că singura opţiune liberală din România este USR-ul. Să mă susţină pe mine, pentru că, pe domnul Ciucă nu m

Lumea literară e în doliu. Ismaïl Kadaré, marele scriitor albanez, a murit la 88 de ani

Mediafax acum o ora
Ismaïl Kadaré, marele scriitor albanez, a murit la 88 de ani. A fost unul dintre puţinii autori din Albania cunoscuţi şi traduşi în întreaga lume. A murit luni, 1 iulie, la Tirana.

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

UPDATE | George SIMION, față în față cu Marcel Ciolacu / „Pentru AUR era oportun să avem alegeri la termen”

Gandul acum 31 minute
„Pentru AUR era oportun ca alegerile prezidențiale să fie la termen”, spune George Simion, înainte de a intra la discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu. UPDATE Simion: E clar pentru mine că PSD nu are ca opțiune 15 septembrie Mai puțin de o jumătate

Fotbalul românesc, în doliu! S-a stins din viață JACKIE IONESCU, legendarul antrenor care a dus Poli Timișoara pe culmile performanței

Gandul acum 38 minute
O nouă pierdere grea pentru fotbalul românesc. Profesorul Ion V. Ionescu – sau Jackie Ionescu, așa cum îl cunoștea lumea – s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Născut la 2 mai 1936 în comuna Rudna, din județul Timiș, Ionescu a jucat fotbal la

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/37°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

32°
lun.

21°/33°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°