În data de 2 ianuarie, cu începere de la ora 11:00, în Baia Mare va avea loc o nouă ediţie, a 16-a a competiţiei numite Crosul Anului Nou.
Partidul Naţional Liberal prin Organizaţia Municipală Baia-Mare, în colaborare cu Clubul Ecomontan Star Team, organizează Crosul anului nou, a 16-a ediţie, în data de 2.01.2013, ora 11.00. Locul ales de organizatori pentru întâlnirea participanţilor este în faţa hotelului Mara din municipiu.
Aşadar, marţi 2 ianuarie 2013, ora 11.15-11.45 va avea loc prezentarea şi înscrierea la concurs, recunoaşterea traseului, pentru ca de la ora 12.00 să fie dat STARTUL în bloc la toate categoriile de vârstă, atât la feminin cât şi la masculin.
Festivitatea de premiere este programată pentru ora 14:00. Competiţia se va desfăşura pe traseul Hotel Mara – Bld. Unirii – Hortensiei – Aleea Şcolii – Progresului – Bld. Unirii – Hotel Mara. Lungime traseu - 1,3 km.
Categorii de vârstă şi lungimi de traseu - se va alerga la 8 categorii de vârstă, atât la feminin cât şi la masculin astfel:
până la 10 ani – 1 tură – 1.3 km
11-14 ani – 2 ture – 2.6 km
15-18 ani – 3 ture – 3.9 km
19-34 ani – 5 ture – 6.5 km
35-49 ani – 4 ture – 5.2 km
50-60 ani – 3 ture – 3.9 km
61-65 ani – 2 ture – 2.3 km
peste 65 ani – 1 tură – 1 km
Taxa de concurs reprezintă cheltuieli de organizare a clubului, şi este în valoare de 5 lei. De subliniat faptul că nu vor achita taxă de concurs copii sub 15 ani. Premiile vor consta în cupe, diplome, şampanii, dulciuri, permii în bani, în funcţie de sponsori.
Participarea se va face pe proprie răspundere.
Echipa tehnică este alcătuită din Belbe Marcel Iuliu – iniţiator şi preşedinte de concurs, Rad Traian Tăut – preşedinte de onoare, respectiv Racz Karoly – coordonator tehnic.