Da, stiu ca e vremea pentru carnati si piftie, pentru sarmale si cozonaci, pentru vin si tuica fiarta.
Dar de 23 de ani Craciunul are sau ar trebui sa aiba pentru romani si o tusa de tristete, macar o tusa de recunostinta fata de cei care in decembrie 1989 mureau pe strazi in apararea unor valori fundamentale.
Nu ar trebui sa uitam niciodata ca in acel Craciun sangele era inca proaspat pe asfalt, inmormantarile nu se terminasera, lacrimile nu secasera si nici cautarea disperata a celor care nu-si mai vazusera oamenii dragi de zile intregi.
Ati uitat? Sau preferati sa nu va aduceti aminte? Eu nu pot sa uit, poate si pentru ca provin dintr-unul dintre cele mai insangerate orase ale lui decembrie 1989.
Si va intreb din nou, va mai amintiti pentru ce s-a murit atunci? Doar pentru masa aceasta plina de mancare? Doar pentru a ne putea uita la televizor, spre propria idiotizare, 24 de ore din 24? Doar pentru burta si distractie?
Anul acesta amintirea lui decembrie 1989 mi se pare mai apasatoare ca niciodata. Pentru ca nu imi amintesc ca jertfa acelor oameni sa mi se para mai batjocorita, mai aruncata in derizoriul aburului de sarmale si carnati.
Votul romanilor care au trimis in Parlament anul acesta cea mai jenanta menajerie din cate a vazut Romania in ultimii 23 de ani, si nu ma refer la o singura parte a scenei politice, este o constatare valabila pentru aproape tot Parlamentul cu minuscule exceptii.
Pentru asta s-a murit atunci? Pentru ca toti borfasii si semidoctii, toti agramatii, toate toapele si pitipoancele, toate beizadelele si amantele sa croiasca viitorul acestei tari? S-a murit pentru ca un securist batran, un varan nesatul si fara scrupule sa-si faca mendrele, siluind cele mai importante valori ale democratiei, in frunte cu liberatea si credibilitatea presei?
S-a mu
