O persoană a murit, iar alte patru au fost transportate la spital, marţi seară, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă adâncă de patru metri, în apropiere de Moreni, judeţul Dâmboviţa.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, accidentul a avut loc pe DJ 720, din cauza vitezei excesive.
„În autoturismul Golf cu numere de înmatriculare de Prahova erau cinci persoane din comuna prahoveană Diteşti, trei băieţi şi două fete. La volan era un tânăr de 20 de ani, în dreapta sa era sora lui, de 18 ani, iar pe bancheta din spate a autoturismului erau o altă fată de 18 ani şi doi băieţi de 20 şi 24 de ani. Ei se deplasau dinspre Moreni-Dâmboviţa spre Prahova, iar la un moment dat, la ieşirea din Moreni, maşina a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat într-o râpă adâncă de patru metri, cauza accidentului fiind viteza excesivă. Sora şoferului a decedat pe loc, ceilalţi patru tineri au fost răniţi şi transportaţi la spital“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, agent Raluca Florescu, transmite Mediafax.
La faţa locului s-au deplasat pompierii militari ai Detaşamentului Moreni de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, dar şi echipaje SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean care au preluat răniţii şi i-au transportat la Spitalul Municipal Moreni.
Conform sursei citate, şoferul este cercetat penal pentru ucidere din culpă.