Colindele rostite de Crăciun sunt considerate ca cele mai vechi forme literare, la noi fiind atestate încă din Evul Mediu. Colindatul, moment culminant al Crăciunului, s-a păstrat în majoritatea comunităților bucovinene. Datina este deschisă de către copii, care, în jurul prânzului, în grupuri mici, încep colindul, trecând pe la toate casele. Răsplata tradițională a micilor colindători constă în colăcei, mere, pere și nuci, dar în zilele noastre gazdele oferă mai ales bani și dulciuri. În unele părți ale Olteniei și Transilvaniei, copiii numiți și pitărăi ating cu bețele sau nuielele, pe care le poartă anume, stâlpii porților, ușile de la grajduri sau hambare, grinda casei și scormonesc în cărbuni, pentru a aduce noroc și belșug. Apoi, seara, este rândul tinerilor din sat să plece cu colindul. Colindătoriii se îmbracă și astăzi în costume de iarnătradiționale, cu sumane sau cojoace, și au căciulile împodobite cu mirt și mușcate. Șeful cetei are căciula împodobită cu panglici multicolore, ca semn distinctiv. În unele sate se întâlnește și colinda bisericii, numită “colindă bătrână”, alcătuită numai din oameni căsătoriți, care adună, cu această ocazie, fonduri bănești pentru biserică. După începerea colindelor de noapte, oamenii consideră sărbătorile începute. Repertoriul colindelor este variat, abordând subiecte diferite. Colindele nu folosesc versuri satirice ci numai urări de sănătate și de bun augur. În credința localnicilor, colindele se rostesc pentru îndepărtarea diavolului și purificarea spațiului, de aceea se consideră că este mare păcat dacă cineva stă cu poarta încuiată în noaptea ajunului de Crăciun. În unele localități, concomitent cu cetele de colindători se deplasează cetele de mascați – “babe și moșnegi” – care prin joc, gesturi și dialog transmit, în viziune proprie, principiul fertilității. Din dimineața de 25 decembrie începe colindatul cu steaua. În