În lipsa unor măsuri concrete de stimulare a creşterii economice în ultimii ani, singurul lucru pe care ar putea să îl facă statul este o relaxare fiscală secundată de o mai bună cheltuire a banului public. Pe scurt, reducerea furturilor, de orice fel ar fi ele, adică din banii oricui ar fi vorba şi despre orice hoţi ar fi vorba.

Bugetul este însă prea sărac pentru a-şi permite taxe şi impozite mai mici. Fiscalitatea este deja, pe anumite paliere, prea ridicată pentru a mai fi înăsprită iar în lipsa unei creşteri economice consistente nici baza de impozitare, atâta câtă e, nu mai creşte vizibil. Singura sursă suplimentară de venit este reducerea evaziunii fiscale.

Statul român nu încasează aproape nimic de la o treime din economie, fiind pe locul doi în UE în clasamentul ţărilor cu cea mai mare pondere a "economiei ascunse", cu un nivel de 29,6% din PIB, fiind depăşit doar de Bulgaria, cu 32,3% din PIB. Dacă instituţiile abilitate, sprijinite sau măcar lăsate în pace de o parte a mediului politic, ar reduce evaziunea cu o treime, atunci bugetul general consolidat ar fi mai bogat cu şapte miliarde de euro.

Nu ai cum să micşorezi taxele şi să măreşti şi pensii şi salarii când plăteşti 2,2 miliarde de euro doar pe dobânzile aferente creditelor luate de la bancheri pentru a evita colapsul bugetar şi când deficitul de la bugetul pensiilor de stat este de trei miliarde de euro, cât fondurile unui minister. Unde mai pui că în 2013 vine de plătit şi o rată de aproape un miliard de euro către FMI, urmată de încă una, tot de un miliard de euro, în 2014, în timp ce în 2015 trebuie returnaţi 1,5 miliarde de euro către Comisia Europeană.

Relaxarea fiscală fără de care nu poate fi repornită economia poate fi făcută doar reducând evaziunea. În momentul de faţă unii plătesc taxe mai mari pentru că alţii nu plătesc deloc, pe principiul impozitului aşa-zis for