Ultimul trimestru al anului 2012 a adus scandaluri privind fraude la mai multe bănci. Mai exact, lunile noiembrie şi decembrie ale acestui an au fost pline de informaţii cu privire la fraudele din sistemul bancar identificate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
În prima zi a lunii noiembrie un comunicat de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism anunţa că procurorii săi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor.
'În acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat un număr de 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor precum şi la sediile unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu. În fapt, se reţine că, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Ruse Daniel - au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate', se arată în comunicatul DIICOT.
Învinuiţii au obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării.
Nume importante
'Activitatea infracţională a fost sprijinită de către învinuiţii Şaramet Aurel, având calitatea de director al Fondului National de Garantare a Creditelor pent